Unu din şapte liceeni trăieşte cu mai puţin de 150 de lei pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din actele depuse de elevi pentru programul „Bani de liceu“, rezultă că 685 dintre liceenii din judeţ trăiesc în familii fără niciun venit. 1.580 de liceeni din Sălaj se încadrează în condiţiile cerute de programul „Bani de liceu“, adică au un venit pe membru de familie mai mic de 150 de lei.

Din cei aproximativ 11.000 de elevi de liceu câţi sunt acum în învăţământul sălăjean, 1.580 au adus la şcoală acte din care rezultă că au un venit pe membru de familie mai mic de 150 de lei, fiind, astfel, declaraţi eligibili pentru progarmul „Bani de liceu“. Mai mult, 685 dintre ei au acte care susţin că familiile lor nu realizează niciun venit, fiind vorba, în majoritatea cazurilor, de cele din mediul rural.

78 de familii n-au niciun ban

Cea mai dramatică situaţie pare să fie cea de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu“, din Şimleu Silvaniei, unde aproape un sfert dintre elevi se află sub pragul de 150 de lei. Mai exact, din totalul de 662 de elevi înscrişi aici, la 148 le corespund veniturile şi au fost declaraţi eligibili pentru „Bani de liceu“. În cazul a 78 de cazuri, adică mai bine de jumătate dintre ei, familiile au declarat în dreptul veniturilor cifra zero.

„Aproximativ jumătate dintre elevii noştri fac naveta din mediul rural, unde trăiesc, în mare parte, din venituri temporare, obţinute din agricultură“, explică situaţia Stelian Flonta, directorul colegiului.

În Zalău, liceul cu cei mai mulţi copii săraci este Grupul Şcolar „Voievodul Gelu“, unde sunt 125 de elevi ce trăiesc cu mai puţin de 150 de lei pe lună. 42 dintre ei provin din familii fără niciun venit.

Şi aici, directorul Doina Pop spune că situaţia se explică prin faptul că cei mai mulţi copii sunt de la ţară, din familii în care unul sau ambii părinţi nu lucrează, ori provin din familii dezorganizate. „Mă uit deseori la sfârşitul cataloagelor şi în dreptul a foarte mulţi dintre copii apare că niciunul dintre părinţi nu lucrează“, spune directorul.

Şi-au încercat norocul în America

Este şi cazul Tabitei Miclea, elevă în clasa a XII-a la acest liceu, care se numără printre sutele de liceeni ce provin din familii fără venituri. Tabita este din localitatea Chendrea şi spune că a ajuns în această situaţie, după ce părinţii ei şi-au încercat norocul, în urmă cu doi ani, în Statele Unite ale Amercii.

Nu le-a mers prea bine, astfel că anul trecut, în decembrie, s-au întors acasă. „De atunci tot încearcă amândoi să-şi găsească un serviciu, dar n-au reuşit până acum“, a explicat adolescenta. Aşa că trăiesc, deocamdată, din puţinii bani strânşi în America, ceea ce nu este deloc uşor, mai ales că au şi un băiat de ţinut în facultate.

Liceenii află astăzi dacă primesc banii

Astăzi, pe site-ul Programului „Bani de liceu“ se afişează lista finală cu beneficiarii ajutorului social, în cuantum de 180 de lei pe lună. Din experienţa anilor trecuţi, toţi elevii care sunt declaraţi eligibili, 1.580 în cazul Sălajului, primesc ajutorul.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului