Un mort şi trei răniţi într-un grav accident rutier produs în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autotursmul s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului

Un autoturism s-a răsturnat, vineri, 20 iunie, într-un şant de pe marginea DN 1 H, între localităţile Cuciulat şi Letca. În urma evenimentului, patru persoane au fost rănite, una decedând, câteva ore mai târziu, la spital.

Reprezentanţii IPJ Sălaj spun că vinovată de producerea accidentului este Daniela M., o şoferiţă de 35 de ani din Oradea, care conducea un autoturism pe DN 1 H, între Cuciulat şi Letca şi, din cauza neatenţiei la volan, ea a pierdut controlul direcţiei de mers, iar autoturismul a ieşit în afara părţii carosabile răsturnându-se în şanţ. 

În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a şoferiţei şi a pasagerului din dreapta faţă, un bărbat în vârstă de 68 de ani, rudă cu femeia de la volan, dar şi rănirea gravă a pasagerilor de pe bancheta din spate – o femeie de 67 de ani, rudă şi aceasta cu şoferiţa, şi o femeie de 34 de ani. Toate cele patru victime au fost transportate cu ambulanţele la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Spitalului Judeţean, şoferiţa şi pasagerul din faţă au fost trataţi în Urgenţe şi lăsaţi la scurt timp să plece acasă, iar pasagera în vârstă de 34 de ani, policontuzionată, a rămas sub supraveghere. Din păcate, cealaltă pasageră, în vârstă de 67 de ani, a suferit pe drum către spital un prim stop cardio-respirator resuscitat cu succes, însă urmat de un altul resuscitat timp de aproximativ o oră fără ca pacienta să răspundă la manevrele de resuscitare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi