Tentativă de omor. De Anul Nou, şi-a înjunghiat fratele cu un cuţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Sighetul Silvaniei, comuna Chieşd, a fost arestat de oamenii legii chiar în noaptea Anului Nou. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice acesta şi-a înjunghiat fratele cu un cuţit, punându-i viaţa în pericol.

Potrivit unor informaţii furnizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, în jurului orei 03,35, prin apelul unic de urgenţă 112 s-a sesizat faptul că un bărbat de 54 ani, din Sighetu Silvaniei, pe fondul consumului excesiv de alcool, l-a înjunghiat cu un cuţit  în zona abdominală pe fratele său de 52 de ani, punându-i acestuia viaţa în pericol. Imediat după sesizare, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă complexă condusă de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj, pentru acordarea de îngrijiri medicale iar autorul este cercetat  în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.  

Bărbatul  se află internat la secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean  sub stricta supraveghere a medicilor.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”