Ţeapă? Elevii mutaţi la profesional nu şi-au primit bursele promise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii care au decis să se mute, începând din această toamnă, de la liceu la şcoala profesională şi cărora Ministerul Educaţiei le-a promis burse de 200 de lei pe lună nu au văzut niciun leu din banii promişi.

Cei 190 de elevi din Sălaj care, după ce au terminat clasa a IX-a la liceu, au decis să se înscrie din această toamnă în programul de pregătire profesională „Alege-ţi drumul!”, nu au primit niciun leu din bursele promise de Ministerul Educaţiei în schimbul transferului lor. Potrivit unui proiect de hotărâre postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, „bursa profesională”, cum se numeşte acest ajutor, se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional şi constă într-un sprijin lunar de 200 de lei. Bursa se acordă pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale. Deşi cursurile şcolare au început de o lună şi jumătate, hotărârea care asigură baza legală pentru acordarea acestor burse încă nu a apărut. „Am înţeles că săptămâna aceasta a fost discutată în şedinţa de guvern. Nu ştim, însă, când se va aproba sau când vor veni banii”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea. Şeful Inspectoratului Şcolar spune că nu ştie nici dacă elevii îşi vor recupera şi banii pe care ar fi trebuit să-i primească înainte de publicarea hotărârii.


Programul “Alege-ţi drumul!” oferă o pregătire profesională cu durata de doi ani pentru dobândirea unei calificări. Pregătirea prin învăţământul profesional este parte a liceului tehnologic şi este organizată după clasa a IX-a. Pe parcursul celor doi ani de studiu elevii vor avea posibilitatea să parcurgă disciplinele pentru învăţământul obligatoriu şi modulele de pregătire de specialitate pentru calificare profesională. La finalul celor doi ani de studii, absolvenţii vor primi un certificat de calificare profesională cu care se pot angaja imediat după terminarea studiilor, în România sau în Uniunea Europeană. Cei care doresc îşi pot continua studiile în învăţământul liceal (din clasa a XI-a).


Reamintim că în Sălaj au fost reînfiinţate, din această toamnă, clase de profesională în  cinci domenii de pregătire. Este vorba, în primul rând, despre domeniul mecanic, pentru care sunt  patru clase – câte una la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Grupul Şcolar “Liviu Rebreanu” Hida, Grupul Şcolar “Ioan Ossian” Şimleu Silvaniei şi la Grupul Şcolar "Cserey - Goga" Crasna. În domeniul este o singură clasă – la Grupul Şcolar “Mihai Viteazul” Zalău, iar în domeniul comerţului, tot o clasă, dar la Grupul Şcolar “Voievodul Gelu”. Tot la “Voievodul Gelu” funcţionează şi o clasă de turism şi alimentaţie publică, iar la Grupul Şcolar Sîg este o grupă  în domeniul fabricarea produselor din lemn.

Mai multe pentru tine:
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine