Somaţii de plată pentru zeci de persoane implicate în alegerile din 2016. Prefectura îi ameninţă cu proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După doi ani, oamenii au fost anunţaţi că trebuie să returneze o parte din indemnizaţii FOTO Arhivă

Prefectura le-a dat termen o lună să returneze banii pe care i-au primit în urmă cu doi ani, avertizându-i că îi va acţiona în instanţă dacă nu se conformează.

51 de sălăjeni implicaţi în alegerile din 11 decembrie 2016 pentru Senat şi Camera Deputaţilor s-au trezit, zilele trecute, cu notificări de la Prefectură Sălaj pentru returnarea indemnizaţiilor încasate necuvenit la scrutinul de acum doi ani. În această situaţie se regăsesc preşedintele, locţiitorul şi membrii Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Sălaj, personalul tehnic auxiliar şi statisticienii, care, confor concluziilor unui raport  al Direcţiei de Audit Public Intern din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, trebuie să înapoieze 5.808,5 lei. Suma reprezintă contravaloarea indemnizaţiilor aferente zilelor de 20 şi 21 decembrie 2016, când cei în cauză au fost pontaţi fără respectarea prevederilor legale.

Potrivit legislaţiei, "birourile electorale îşi încetează activitatea la data încheierii verificării proceselor-verbale privind rezultatele alegerilor pe care le-au întocmit", iar la alegerile din 2016, procesele verbale în cauză au fost publicate în Monitorul Oficial din 19 decembrie 2016.

"Instituţia Prefectului-judeţul Sălaj a plătit indemnizaţiile la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016 în baza listelor de prezenţă semnate de către preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Sălaj. BEJ Sălaj a întocmit liste de prezenţă şi pentru perioada în care a desfăşurat activitate în vederea realizării atribuţiilor prevăzute de art. 121 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, conform căruia buletinele de vot întrebuinţate şi listele electorale utilizate, precum şi celelalte materiale deţinute de către birourile electorale de circumscripţie se predau de către birourile electorale de circumscripţie prefecţilor care le păstrează în arhivă, separat de celelalte documente, timp de 3 luni de la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I”, au precizat oficialii Prefecturii Sălaj. Având în vedere cantitatea mare de materiale menţionate - aproximativ 6 tone - procesul de preluare şi depozitare a durat două zile.

Cei aproape 6.000 de lei au fost plătiţi din fondurile alocate de către MAI prin bugetul Prefecturii judeţului pentru alegerile din 11 decembrie 2016. Persoanele care i-au încasat au fost înştiinţate că trebuie să îi returneze la casieria Prefecturii Sălaj nu mai târiu de 1 octombrie, în caz contrar ei urmând să fie acţionaţi în instanţă. Din totalul celor 51 de sălăjeni, doar doi nu au respectat termenul impus.

Citiţi şi:

Val de abandonuri înainte de Referendum. Zeci de preşedinţi de secţii au cerut retragerea din funcţii

Mai multe pentru tine:
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie