Şoferul care a provocat accidentul de ieri de pe Meseş, internat în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Marianei Ortelecan, reprezentantul biroului de presă al Spitalului Judeţean, tânărul a fost adus în Unitatea de Primire a Urgenţelor cu un traumatism cranio-cerebral minor, o plagă în regiunea frontală şi o fractură de rotulă. Această din urmă leziune a impus internarea lui în secţia de ortopedie a spitalului.

Cele două victime ale lui, soţul şi soţia din Aghireş aflaţi în maşina în care a intrat autoturismul condus de tânăr, au fost răniţi dar nu au avut nevoie de internare. Femeia, în vârstă de 31 de ani, aflată pe bancheta din spate, a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi o contuzie de coloană cervicală. Soţul acesteia, în vârstă de 32 de ani, se afla la volan şi a suferit şi el o contuzie de coloană cervicală.

Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 15.35, pe DN 1F, la ieşire din Zalău înspre Cluj Napoca. Accidentul s-a produs în momentul în care Andrei Z.se afla la volanul unui autoturism şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o succesiune de curbe la urcarea pe Meseş, pătrunzând, astfel, pe contrasens. A intrat în plin într-o maşină care circula regulamentar din sens opus şi care era condusă de Mirel A.F., un bărbat de 32 de ani din localitatea Aghireş.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați