Secretarii de stat "portocalii" fac paradă în Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Agenţiei Domeniului Statului şi un secretar de stat din ministerul Elenei Udrea se află în Sălaj. Ei vor participa mâine la sărbătoarea "Fii satului" din Valcău, ocazie cu care va fi inaugurată şi o sală de sport construită prin Compania Naţională de Investiţii.

După Mihai Capră, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi Tancsos Barna, ce ocupă aceeaşi funcţie la Ministerul Agriculturii, prezenţi în Sălaj zilele trecute, alţi doi secretari de stat se află în judeţ l acest sfârşit de săptămână. Este vorba, în primul rând, de Radu Cristescu, preşedintele Agenţiei Domeniului Statului, care este încă de ieri în Sălaj fiind prezent şi la constituirea primei comisii judeţene de specialitate din cadrul PDL Sălaj, respectiv cea de agricultură şi dezvoltare rurală.

Mâine este aşteptat în judeţ, mai exact în comuna Valcău, şi Eugen Curteanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. El va inaugura acolo noua sală de sport a comunităţii, construită prin Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea ministerului pe care îl reprezintă. Inaugurarea este programată să aibă loc acum deoarece în comună are loc sărbătoarea "Fii satului".
 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”