Se schimbă mersul trenurilor. Acceleratul, rapidul şi personalul vor dispărea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul mers al trenurilor va intra în vigoare începând cu data de 11 decembrie

Noul Mers al Trenurilor, care va intra în vigoare începând cu data de 11 decembrie, aduce noutăţi  pentru cei care aleg să circule cu trenul. Preţurile la unele bilete vor scădea, iar denumirile de Accelerat, Rapid şi Personal vor fi înlocuite cu Intercity (IC), InterRegio (IR), Regio (R).

Din necesitatea alinierii transportului feroviar de călători la normele legislației europene în domeniu, actualele ranguri de trenuri de călători vor fi structurate, de la data de 11 decembrie 2011, în funcţie de serviciile oferite, în trei noi categorii: Intercity (IC) –actualele trenuri personale,  InterRegio (IR) şi Regio (R) - actualele Accelerate şi Rapide. Potrivit  unor informaţii  postate pe site-ul Ministerului Transportului şi Infrastructurii, pe reţeaua CFR, în noul plan de  mers al trenurilor, valabil în perioada 11 decembrie 2011 – 8 decembrie 2012, vor circula trei categorii de trenuri, atât în trafic internaţional - (70 trenuri internaționale - 40 InterRegio, 4 Intercity și 26 Regio), cât și în trafic local (1336 de trenuri - 28 Intercity, 198 InterRegio şi 1110 Regio).

În noul Mers al Trenurilor a fost redusă şi durata de parcurs a trenurilor de rang superior pe magistralele 200 Braşov – Curtici şi 300 Bucureşti – Oradea. În prezent durata de parcurs a unui tren Rapid Bucureşti Nord – Braşov este de trei ore şi 45 de minute iar începând cu data de 11 decembrie aceasta se va reduce la 2 ore şi 45 minute, la un tren InterRegio. De asemenea, prin noul mers se vor realiza noi legături directe cu trenuri InterRegio, între: Bucureşti – Bistriţa, Bucureşti – Târgu Mureş, Bucureşti – Sibiu, Craiova – Braşov, Braşov – Sibiu, Bucureşti – Timişoara, Satu Mare – Constanţa, Constanţa – Braşov.

Tarife

CFR Călători va păstra tariful la trenurile Intercity şi Regio (fostele Intercity-uri şi Personale), iar pentru trenurile InterRegio va fi practicat un tarif intermediar, cuprins între tariful celor două ranguri de tren Accelerat şi Rapid, cu aproximativ 22 la sută mai puţin decât la Rapid şi cu circa 12 la sută  mai mare decât cel de la Accelerat.

Prin tariful de InterRegio aplicat, abonamentele emise la tren Rapid vor scădea cu o sumă cuprinsă între 40 lei/abonament şi 140 lei/abonament, iar cele de la Accelerat vor creşte în medie cu 10 lei/abonament. De asemenea, va fi aplicat şi un procent de fidelitate, care va menţine un tarif convenabil la călătoria cu mai multe trenuri aparţinând CFR Călători, astfel:  reduceri de 10 la sută pentru două trenuri, 15 la sută pentru trei trenuri, 20 la sută pentru patru trenuri, procentele fiind aplicate la biletele întregi adult şi 50 la sută reducere la copii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi