Schimbare la… faţa RAR. Directorul pus de PNL, înlocuit cu unul de la PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea ”Schimbării la faţă” aduce o schimbare şi la reprezentanţa teritorială Sălaj a Registrului Auto Român. Schimbarea va fi operată chiar miercuri, 6 august.

Călin Forţ, cunoscut ca director tehnic al Sc Transurbis SA, operatorul de transport în comun din municipiul Zalău, societate aflată în subordinea Consiliului Local Municipal, este de miercuri, 6 august, noul director al RAR – reprezentanţa teritorială Sălaj. Schimbarea are, evident, conotaţie politică, directorul schimbat, Răzvan Guşet, fiind susţinut în funcţie de PNL.


Noul director are aproape 39 de ani (îi va împlini luna aceasta) şi este căsătorit cu Corina Forţ, numită în 2012 director al Casei Corpului Didactic Sălaj. Călin Forţ este membru al Partidului Social Democrat, ocupând funcţia secretar al organizaţiei municipale Zalău şi pe cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.


Numirea sa în noua funcţie vine după ce locul său la Transurbis cam ”scârţâia” în ultima vreme, în contextul în care între PSD a ajuns în opoziţie în Consiliul Local Municipal Zalău, PNL şi PDL având majoritatea.

Citeşte şi Directori de şcoli şi licee şi inspector şcolari, schimbaţi din funcţie. Lista schimbărilor

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi