Scandal cu aromă puternică de alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi fraţi din localitatea sălăjeană Mal s-au luat duminică seara la bătaie, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor, pentru a-i calma pe cei doi. Tot jandarmii l-au calmat şi pe un alt scandalagiu, toţi cei trei având în comun consumul exagerat de alcool.

Cele două scandaluri au avut loc duminică seara, la finalul serbării  „Fii satului”. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, cei doi fraţi, unul de 48 de ani, altul de 58, ambii din Mal, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii în contradictoriu, şi-au adresat înjurii şi s-au agresat fizic reciproc, provocând scandal. Pentru calmarea situaţiei, a fost nevoie de intervenţia echipajului de jandarmerie care asigura măsurile de ordine publică la eveniment, care i-a şi sancţionat contravenţional pe cei doi pentru provocare de scandal în loc public, pe primul cu amendă în valoare de 200 lei, iar cel de-al doilea cu avertisment.

Puţin după miezul nopţii, jandarmii au intervenit din nou la una dintre terasele amenajate la evenimentul de la Mal, identificându-l pe G.L., de 40 de ani, din Sâg, care, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal şi a adresat înjurii, cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa altor persoane prezente la manifestări. După aplanarea scandalului, persoana respectivă a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco