Sălăjeanul Alexandru Liviu Şerban, militarul cu suflet de poet

Colonelul în rezervă Alexandu Liviu Şerban se poate lăuda nu numai cu zeci de ani de militărie şi cu gradele acumulate, ci şi cu patru volume de poezie publicate până acum. Al cincilea este deja pe drum.

Alexandru Liviu Şerban are ani de şcoală militară cât o viaţă. A făcut liceul militar, şcoală militară, două facultăţi în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare şi studii postuniversitare militare. Până în 2000, când s-a pensionat, a fost ofiţer de armată la Şimleu Silvaniei, o perioadă de câţiva ani chiar comandantul Regimentului 315 Artilerie Şimleu. Este, s-ar putea spune,  militar de când era copil.


Iubeşte poezia de când era la liceul militar


Tot de când era copil, datează şi pasiunea sa pentru poezie. „Eram în liceul militar şi, fiind carantină, nu avea voie să iasă nimeni în oraş, cu excepţia elevilor care participau la olimpiada de limba română. Cum trebuia să ajung la o întâlnire, m-am înscris la olimpiadă. Aşa mi-am obţinut biletul de ieşire“, îşi aminteşte colonelul primul pas făcut către literatură.


Prima poezie scrisă de el, „Regrete“, datează tot din perioada liceului militar şi, cu toate că este o poveste de dragoste, Liviu Şerban spune că inspiraţia i-a venit în timp ce raşcheta cu un ciob de sticlă parchetul dintr-o sală de clasă.


Scrie poezii de dragoste


De altfel, dragostea este elementul central al celor mai multe poezii scrise de el şi reunite în volumele „Viaţa ca o glumă“ (1999), „Onor iubirii“ (2001), „Arca trubadurului“ (2003) şi „Potecile cu amintiri“ (2007). „Scriu poezii de dragoste pentru că eu cred cu tărie că dragostea este comoara sufletului, aşa cum cititul este comoara minţii“, spune poetul, precizând că îşi găseşte inspiraţia în relaţiile pe care le are cu oamenii, printre care şi alături de care îi place să trăiască.


Ca fost militar, Alexandru Liviu Şerban se declară mâhnit de felul în care este tratată astăzi Armata, dar şi de dotarea actuală a militarilor, cu echipamente uzate moral. „Militarii de azi încă poartă însemne vechi. Nu mai vreau să văd azi la centura lor stema veche a României. Mi-e dragă acea stemă, dar nu mai are ce căuta acolo“, apreciază colonelul, care spune că această rămânere în urmă este valabilă pentru tot ceea ce înseamnă dotări în armată. El deplânge şi situaţia militarilor care, odată reveniţi din teatrele de război, sunt trecuţi în rezervă şi nu mai reuşesc să se angajeze nicăieri. Asta deşi – spune colonelul – în alte ţări instituţiile publice se bat pentru a angaja foşti militari, consideraţi peste tot  foarte buni profesionişti.


Ce-i place


Spune despre el că-i place să-şi ajute semenii, dar şi să fie înconjurat de oameni, de prieteni, în special. „Nimic nu e mai reconfortant pentru un om decât să ştie că are prieteni adevăraţi aproape de el“, afirmă colonelul Liviu Şerban.


Ce nu-i place


Nu-i plac aroganţa şi felul de a fi al unor oameni, care au ajuns acolo unde au ajuns nu neapărat prin meritele lor. Mai spune că nu-i place să audă că plânge un copil, pentru că ştie că atunci el, dar şi cei din jurul său, suferă.


Întrebări şi răspunsuri:

Cum se împacă milităria cu poezia?

Cele două se împacă absolut firesc şi normal, dacă în suflet există echilibru. Iar eu mă consider un om echilibrat, care se trezeşte dimineaţa cu dorinţa de a face măcar un bine oamenilor.

Vă consideraţi un poet veritabil?


Nu neapărat. Ceea ce scriu eu nu este pentru elite sau pentru profesionişti. Eu scriu pentru mine şi pentru plăcerea de a împărtăşi cu cei din jur câteva din gândurile mele.