S-a scumpit gunoiul! Află cât vom plăti anul acesta pentru serviciile de salubrizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii locali au aprobat azi majorarea tarifelor la salubrizare

După ce la şedinţa precedentă consilierii locali s-au împotrivit cu vehemenţă proiectului de majorare a tarifelor la salubrizare, acelaşi proiect a trecut în şedinţa consiliului local de astăzi, 13 februarie, fără nicio crâcnire.

Tarifele la salubrizare cresc începând de anul acesta cu 11,26 la sută pentru persoanele fizice şi cu 14,92 la sută pentru cele juridice. Majorarea a fost aprobată astăzi, de consilierii locali, după ce la şedinţa din 30 ianuarie acelaşi proiect de hotărâre a fost respins de consilieri. "Probabil a fost o lipsă de comunicare, în special din partea Executivului Primăriei, rezolvată între timp", a explicatul primarul Radu Căpîlnaşiu această schimbarea relativ bruscă de atitudine. Edilul spune că majorarea este justificată, întrucât preţurile la serviciile de salubrizare sunt nemodificate de doi ani (nu au fost actualizate nici măcar cu inflaţia), perioadă în care carburanţii şi alte materiale necesare în această activitate s-au scumpit. "Chiar şi după această majorare, vom avea cel mai mic tarif la salubrizare dintre toate oraşele şi municipiile din ţară", susţine Căpîlnaşiu.

Potrivit hotărârii adoptate azi, fiecare zălăuan va plăti, în 2012, câte 4,84 de lei pe lună pentru salubrizare. Tariful se aplică fiecărei persoane din locuinţă şi se plăteşte lunar. Până acum, tariful a fost de 4,35 de lei. În cazul persoanelor juridice, tariful creşte de la 28,02 lei pe lună, la 32,2 lei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”