Rezultatele oficiale ale Referendumului pentru familie. Cum au votat sălăjenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cele două zile ale referendumului pentru redefinirea familiei, puţin peste 22 la sută din totalul sălăjenilor cu drept de vot au trecut pe la urne.

 Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 33 – Judeţul Sălaj a finalizat numărătoarea voturilor exprimate de cetăţenii care au participat la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, scrutin care s-a desfăşurat în 6 şi 7 octombrie 2018. Datele centralizate alearată că din totalul celor 43.687 de persoane care şi-au exprimat opţiunea la Referendumul din 6 şi 7 octombrie, 40.889 de persoane, adică aproape 94%, au votat DA. S-au declarat împotriva propunerii de revizuire a Constituţiei României 2.226 de votanţi, în timp ce 573 de voturi au fost declarate nule.

La Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, numărul total al persoanelor cu drept de vot înscrise pe liste a fost de 197.808, fiind amenajate 312 de secţii de votare.

În cele două zile ale Referendumului nu au fost înregistrate incidente. În schimb, susţine judecătorul Liliana Santavan, preşedintele BEJ Sălaj, a fost înregistrată o întâmpinare, venită din partea unei femei nemulţumită că soţului său i s-a refuzat urna mobilă. „Întâmpinarea a fost respinsă, întrucât solicitarea semnatarei excede atribuţiilor Biroului Judeţean. Doamna în cauză cerea modificarea legislaţiei, după ce a solicitarea urnei mobilei pentru soţul său a fost respinsă, întrucât nu a putut dovedi cu acte medicale imposibilitatea deplasării alegătorului la vot”, ne-a declarat preşedintele BEJ Sălaj.

Mai puteţi citi:

UPDATE S-au închis urnele. Câţi sălăjeni au votat la Referendumul pentru familie

Primarul Zalăului a votat la Referendum. „Dacă lui Adam, Dumnezeu, femeie i-a făcut, atunci familia trebuie întemeiată între o femeie şi un bărbat“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro