Rezultate referendum 2012: Ce au declarat oficialităţile la ieşirea de la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Subprefectul Lucian Băican

Şefii din administraţia publică locală şi judeţeană au ales să iasă la vot la primele ore.

Primul a fost primarul Radu Căpîlnaşiu, care a ajunsîncă înainte de ora 8.00 la secţia de votare nr.25 Zalău, organizată la Liceul Pedagogic "Gheorghe Şincai". "Am ales să-mi exercit cel mai important drept conferit de sistemul democratic, acela de a vota, de a-mi exprima opţiunea cu privire la direcţia spre care se îndreaptă ţara noastră. Am votat pentru schimbare şi pentru a readuce stabilitatea politică într-o ţară măcinată permanent de conflicte şi ură. Am votat pentru o Românie normală, condusă cu responsabilitate, cu echilibru şi calm, pentru o Românie care să stea cu fruntea sus în Europa. Îi îndemnăm pe toţi cetăţenii să vină la vot şi să-şi exprime în mod liber opţiunea. Atitudinea democratică este să te prezinţi la scrutin şi să votezi aşa cum îţi dictează conştiinţa", a declarat primarul la ieşirea de la vot.

CLICK aici pentru a vedea imaginile

Subprefectul Lucian Băican a votat la ora 8.30 la Secţia de votare nr.2 (de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1 Zalău). El a spus că şi-a dat votul "pentru o Românie democratică, o Românie europeană". "Să nu uităm că astăzi este o zi plină de semnificaţie, Ziua Imnului Naţional, care poartă un titlu plin de semnificaţie: "Deşteaptă-te, române!". Aşadar, fac un apel către români, către toţi sălăjenii: Deşteaptă-te, române, şi vino la vot!", a adăugat el.


Administratorul public al judeţului, Ionel Ciunt, a votat tot la Secţia nr.2. "Am votat pentru ceea ce cred eu că are nevoie România. Şi eu cred că are nevoie de o mai bună aşezare în societatea românească, de mai puţin scandal şi mai multă înţelegere, mai ales între instituţiile reprezentative ale statului. Şi am votat pentru ca în ţara noastră TU să ai dreptul să nu fii de acord cu mine - asta vizavi de democraţia", ne-a declarat el imediat după vot.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie