Reclamat de PNL la BEJ, PSD Sălaj trebuie să dea jos afişele pe care apare USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înlăturarea afişelor cade în sarcina primarilor

Alianţa PSD-UNPR-PC nu poate folosi, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, afişele pe care apare acronimul "USL". Este decizia luată miercuri, 14 mai, de Biroul Electoral Judeţean Sălaj, în urma sesizării formulate luni de PNL Sălaj.

PNL Sălaj sesiza faptul că PSD-UNPR-PC utilizează semnul electoral şi denumirea alianţei Uniunea Social Liberală – ambele sub forma acronimului USL, fără acordul Partidului Naţional Liberal, partid membru al acestei alianţe. „Apreciem că acţiunile de acest fel au scopul de a induce în eroare electoratul cu privire la configuraţia şi orientarea Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC”, preciza, luni, PNL Sălaj, într-un comunicat de presă. PNL solicita sancţionarea acestor abateri, în special prin înlăturarea materialelor ce conţin trimiteri explicite la USL şi interzicerea Alianţei PSD-UNPR-PC de a utiliza pentru viitor însemnele USL fără acordul PNL.

„Pentru a sublinia legitimitatea acestei sesizări, în plângerea depusă la BEJ se arată că Biroul Electoral Central a admis deja o serie de contestaţii depuse de colegii liberali în 16 judeţe ale ţării– Vaslui, Timiş, Olt, Botoşani, Arad, Argeş, Neamţ, Ilfov, Dâmboviţa, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinţi, Iaşi, Braşov, Caraş-Severin şi Alba. Deciziile în cascadă în favoarea contestaţiilor depuse de liberali dovedesc fără putinţă de tăgadă faptul că adevărul este de partea PNL, iar minciuna de partea PSD”, apreciază compartimentul de comunicare al PNL Sălaj.

Miercuri, BEJ, din care fac parte trei judecătoare şi reprezentanţii a şase partide politice, a decis să admită sesizarea PNL şi să dispună înlăturarea tuturor afişelor care conţin acronimul USL. Măsura va fi dusă la îndeplinire de către primarii din Sălaj. Ea poate fi contestată, însă, de alianţa PSD-UNPR-PC în 48 de ore de la comunicare.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele