Provocare la sport, turism şi premii. Vezi cum poţi participa şi tu la maratonul ciclistic de la Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Alien Cycling organizează în acest weekend o nouă ediţie a Michelin Maraton Zalău, o competiţie de ciclism ce propune participanţilor săs e întreacă pe două roţi, dar şi să cunoască şi să admire - dacă nu au făcut-o până acum - o parte din vele mai frumoase locuri din Sălaj.

Potrivit organizatorilor, înscrieri pentru concursul care va avea loc mâine se mai pot face astăzi, sâmbătă, 26 mai, la standul amenajat în faţa Prefecturii, între orele 18.00 şi 20.00. Înscrierile continuă mâine dimineaţă, între 7.30 şi 9.00. Startul competiţiei se va da, din faţa Prefecturii, mâine, duminică, 27 mai, de la ora 10.00.

Maratonul de la Zalău este cea de-a III-a etapă din Transilvania MTB Trophy şi una dintre cele mai interesante concursuri de mountain-bike din România. Pe lângă traseul deosebit de concurs, cu urcare pe vârful Osoiu cel mai înalt din Munţii Meseş, pot fi descoperite şi frumuseţile sălbatice ale acestor munţi, dar şi locuri încărcate de istorie, cum ar fi site-ul arheologic Porolissum sau drumul roman ce lega Dacia Porolissensis de Roma. MICHELIN Maraton Zalău vă propune trei trasee: Hooby (30 Km), Race (54Km) şi Elite (94 km), ultimele două aducând puncte în clasamentul Transilvania  MTB Trophy.


La finalul concursului, concurenţii vor primi o porţie de gulas, la restaurantul Time Out din Zalău, iar după festivitatea de premiere, se va organiza o tombola cu premii, cu ajutorul BikeFun România(produse Merida-Bikes, Bikefun, Birzman, Sigma Sport, CST, Zacco).

Condiţii de participare la concurs

Concursul de mâine este deschis tuturor bicicliştilor amatori, începători, sau avansaţi precum şi celor profesionişti, care au împlinit cel puţin vârsta de 14 ani, pentru traseele Hobby şi Race, şi cel puţin 18 ani pentru traseul Elite. Sunt admise biciclete de orice tip, în bună stare de funcţionare. Totuşi, organizatorul recomandă folosirea bicicletelor de tip mountain-bike.

Participarea la concurs se fac eîn baza unei taxe, ce diferă după cum urmează:

- 15 RON/persoană dacă este elev şi aduce carnetul de la şcoală vizat pe anul şcolar în curs; (categoria Hobby);
- 30 RON/persoană dacă se achită până în data de 19.05.2012; (categoria Hobby)
- 50 RON/persoană dacă se achită până în data de 27.05.2012; (categoria Hobby)
- 50 RON/persoană dacă se achită până în data de 19.05.2012; (categoria Race şi Elite)
- 70 RON/persoană dacă se achită până în data de 27.05.2012; (categoria Race şi Elite)

Toţi participanţii trebuie să aibă, pe lângă bicicletă în stare bună de funcţionare, şi cască de protecţie şi, bineînţeles, cipurile de identificare primite de la organizatori la înscriere.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG