Program special la Paşapoarte şi Permise în minivacanţa de Sfânta Maria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul pentru minivacanţa de Sfânta Maria a fost stabilit ţinându-se cont de faptul că luna august este perioadă de vârf din punct de vedere al cererilor de eliberare a documentelor de călătorie.

Serviciile de eliberare a paşapoartelor şi a permiselor de conducere vor avea program normal de lucru în zilele de 16 şi 17 august, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Sălaj, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, decizia de a păstra programul normal de lucru pentru cele două zile pentru serviciile publice comunitare de eliberare a paşapoartelor şi a permiselor în perioada menţionată a fost luată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că luna august reprezintă o perioadă de vârf din punct de vedere al cererilor de eliberare a documentelor de călătorie şi a permiselor de conducere. În 15 august, serviciile de eliberare a paşapoartelor şi a permiselor de conducere nu vor avea program cu publicul.

"Persoanele care doresc să depună cereri de eliberare a documentelor în zilele de 16 şi 17 august trebuie să se aibă în vedere că unităţile de trezorerie nu au program de lucru în zilele respective. Astfel, taxele trebuie achitate la unităţile de trezorerie înainte de 15 august sau prin celelalte metode admise prin lege: on-line sau la unităţile CEC Bank", se mai arată în comunicatul amintit.

În primele şapte luni ale acestui an, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Sălaj a preluat 2.163 de cereri de eliberare a acestor documente, cu 50 la sută mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2017, când s-au înregistrat 1.440 de cereri. În perioada amintită, au fost eliberate 1.644 de acte necesare la ieşirea din România, faţă de 1.418 în anul anterior, creşterea fiind de 16 procente.

Mai puteţi citi:

VIDEO Ministrul Daea, vizită neanunţată la Zalău. A dat indicaţii privind pesta porcină şi a făcut piaţa

Cum a fost transformată aniversarea unei românce de-o vârstă cu Unirea într-un fel de priveghi. Femeia imobilizată la pat, fotografiată frumos alături de oficialităţi

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie