Profi îşi deschide magazin la Zalău
0Lanţul de magazine Profi va ajunge de luna viitoare şi la Zalău. Un magazin de acest tip va fi deschis în luna aprilie într-un spaţiu din zona Perla, reprezentanţii lanţului începând deja amenajarea lui.
Potrivit reprezentantului PR al lanţului Profi, Gabriel Pâslaru, magazinul de la Zalău se va deschide în cursul lunii aprilie, momentul inaugurării depinzând în special de ritmul lucrărilor de amenajare. Potrivit unui comunicat de presă de la sfârşitul lunii februarie, PROFI numără în prezent în România 113 magazine deschise în 67 de localităţi, fiind cel de al treilea mare retailer modern din Romania. PROFI este deţinut de Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI). Conform aceluiaşi comunicat, la reţea urmează să se mai adauge încă cel puţin 25 de noi magazine în acest an, printre care şi cel din Zalău.