Primeşti ajutor de încălzire? Pregăteşte-te de control!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familiile  şi persoanele singure  din judeţ  care au depus cerere în vederea obţinerii subvenţiei pentru încălzire, în perioada sezonului rece 1 noiembrie 2010-31 martie 2011, vor fi verificate de reprezentanţii primăriilor.

Pentru veridicitatea datelor înscrise în dosar,  comisia de control va lua în calcul şi  informaţii obţinute de la persoanele care cunsoc situaţia materială a solicitantului de ajutor de încălzire.

După cum a explicat Elisabeta Matolcsi, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Sălaj,  primarii au obligaţia de a efectua lunar, până la începutul sezonului rece următor, la solicitarea agenţiilor teritoriale, anchete sociale pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia pentru cel puţin 60 la sută dintre beneficiarii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Verificarea dosarelor  va începe în luna decembrie, iar comisia de control va ajunge în aproape 60 la sută din locuinţele celor care beneficiază de ajutor de încălzire. Nedeclarea corectă a venitrilor, a membrilor de familie sau a bunurilor prevăzute va atrage  sistarea subvenţiei. Potrivit lui Matolcsi,  la definitivarea anchetei sociale se vor lua în calcul şi declaraţiile furnizate de la cel puţin două persoane care cunosc situaţia materială, socială şi civilă a solicitantului de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Refuzul duce la sistarea ajutorului

 
În situaţia în care cei în cauză refuză să furnizeze informaţiile  şi documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale, dreptul la ajutorul de încălzire încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit se recuperează în condiţiile legii, prin dispoziţie a primarului, care constituie titlu executoriu.Sumele încasate necuvenit se recuperează de către serviciile de specialitate ale primăriei de la beneficiar în termen de maximum 3 luni, se transferă agenţiei teritoriale şi se fac venituri la bugetul de stat.
În situaţia în care se constată că fapta titularului constituie infracţiune, primarul are obligaţia să sesizeze organul de urmărire penală.
Până  în prezent, din cele 61 de primării sălăjene, 30 au depus situaţia privind beneficiarii de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, iar în urma centralizării acestor date, s-au înregistrat 2.904  beneficiari.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor