Primăria a refăcut listele pentru repartizarea locuinţelor ANL. Vezi ce schimbări sunt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Zalău a refăcut listele cu beneficiarii celor 74 de locuinţe ANL finalizate şi repartizate în 2010, după ce o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Cluj a dispus, în luna martie, această măsură.

Decizia Curţii de Apel Cluj vine după ce Instituţia Prefectului judeţului Sălaj a acţionat în judecată Primăria Municipiului Zalău, pe motiv că o parte dintre beneficiarii locuinţelor ar fi ajuns pe liste în mod fraudulos. Mai exact, ei ar fi depus la dosar cereri de adopţie, pentru care au primit 10 puncte extrem de preţioase la dosar, deşi procesul de adopţie nu a fost niciodată finalizat. Tribunalul Sălaj s-a pronunţat în luna mai a anului 2011, admiţând acţiunea Prefecturii. Atât Primăria Zalău, cât şi cei cinci beneficiari chemaţi în judecată de Prefectură au depus recurs la Curtea de Apel Cluj. La sfârşitul lunii martie, instanţa clujeană a stabilit o decizie irevocabilă. Principalul efect al deciziei instanţei de la Cluj a fost anularea poziţiilor corespunzătoare celor cinci din hotărârile Consiliului Local de atribuire a locuinţelor ANL. De asemenea, magistraţii au obligat Consiliul Local al municipiului Zalău să analizeze cererile solicitanţilor vizaţi de poziţiile anulate cu interdicţia acordării celor 10 puncte şi să-i aşeze pe aceştia în lista de priorităţi conform noului punctaj obţinut. Cu alte cuvinte, listele cu solicitanţii din 2010, ordonaţi în funcţie de punctajul obţinut,să fie refăcute, cu punctajul celor cinci recalculat prin scăderea celor 10 puncte aferente cererii de adopţie. Lucru şi făcut zilele trecute, luni, 28 mai, Executivul Primăriei urmând să supună noile liste aprobării Consiliului Local Municipal.

VEZI AICI LISTA NOUĂ


Dintre cei cinci beneficiari contestaţi de Prefectură, unul singur a rămas în primele 74 de locuri, eligibile, după refacerea listelor. Ceilalţi patru (evidenţiaţi pe listă cu caractere îngroşate) îşi pierd locul în ANL-urile din Cartierul Viitorului, locul lor urmând să fie luat de următorii patru de pe listă, în ordinea punctajului.


Nu mai puţin de 1300 de cereri pentru apartamente au fost depuse, în 2010, pentru cele 74 de locuinţe ANL. Interesul mare pentru acestea este justificat de preţul foarte mic al chiriei, beneficiarii plătind, în funcţie de suprafaţa apartamentului pe care îl primesc, o chirie lunară cuprinsă între 37 şi 56 de lei.





Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie