Portal cu joburi pentru şomerii din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceaca spune că portalul va intra în funcţiune din decembrie

O fundaţie din Zalău a câştigat un proiect european în valoare de peste 6 milioane de lei. O parte din sumă va fi folosită pentru construcţia unui portal de joburi, care va intra în funcţie de luna viitoare.

Şomerii din Sălaj vor avea la dispoziţie din luna decembrie un portal de mediere, pe care vor fi postate atât locurile de muncă oferite de diverşi angajatori din zonă, cât şi persoanele aflate în căutarea unui job. Portalul va putea fi utilizat gratuit atât de angajatori, cât şi de cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Realizarea portalului face parte din proiectul „Şanse mai mari cu joburi online”, lansat astăzi la Zalău de Fundaţia pentru Dezvoltare Socială şi Economică. Potrivit managerului de proiect, Pompiliu Ceaca, finanţarea acestui demers este asigurată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Valoarea totală a priiectului este de peste 6.000.000 de lei.

Proiectul va fi implementat până în aprilie 2013 în două zone din ţară: în zona Sălajului şi în Covasna, Cartel-Alfa – filiala Covasna fiind partenerul Fundaţiei pentru Dezvoltare Socială şi Economică Zalău. Pompiliu Ceaca spune că în acest interval de timp vor fi organizate mai multe acţiuni, de genul consilierilor de grup în vederea angajării, toate având ca scop integrarea pe piaţa muncii a şomerilor din Sălaj.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare