Poliţist condamnat pentru tentativă de omor. Şi-a desfigurat în bătaie colegul de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agresiunea, ce a pus în pericol viaţa victimei, avut loc pe fondul consumului de alcool, după petrecerea prilejuită de bilanţul anual al Poliţiei.

Agentul de poliţie Alin Ioan Onica, de la compartimentul Ordine şi Siguranţă Publică a Poliţiei Şimleu Silvaniei, a fost condamnat vineri, 22 iunie, de către magistraţii Tribunalului Sălaj în dosarul în care a fost judecat pentru tentativă de omor.

Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost găsit vinovat şi condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru că a încercat să-l omoare pe colegul său de serviciu, Mircea Gaidoş. În plus, instanţa i-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe timp de un an de la data executarii pedepsei inchisorii. Din pedeapsa aplicată, magistraţii au dedus perioada în care Onica a fost reţinut, arestat preventiv şi apoi arestat la domiciliu, mai exact din 17 ianuarie 2018 până în prezent.

Poliţistul va rămâne în arest la domiciliu şi poate ataca soluţia primei instanţe, cu apel, în termen de 10 zile de la comnicare.

Agresiunea a avut loc în noaptea de 16 ianuare, în apropierea unei cabane din Şimleu Silvaniei, acolo unde poliţiştii din localitate petreceau după bilanţul anual al instituţiei. Pe fondul consumului de alcool, între Onica şi Gaidoş ar fi izbucnit un conflict spontan, cel dintâi năpustindu-se asupra colegului său şi punându-l la pământ cu o ploaie de lovituri cu pumnii şi picioarele, în diverse zone ale corpului. Leziunile traumatice suferite -  tumefacţii la nivelul capului, fracturi ale oaselor nazale, maxilarului şi mandibulei, multiple fracturi costale cu deplasare, fracturi arcuri costale cu deplasare şi încălecare,  hemitorace drept, dar şi fracturi la nivelul hemitoracelui stâng, şi pneumotorax - i-au pus victimei viaţa în pericol, au concluzionat legiştii.

Poliţistul bătăuş a fost arestat preventiv, iar apoi, plasat în arest la domiciliu. El a fost suspendat de drept din funcţie; dacă va fi condamnat definitiv, Onica va fi exclus din Poliţie.

Mai puteţi citi:

Motivarea judecătorilor în dosarul poliţistului care şi-a mutilat colegul. Martor la agresiune: „De o oră îl bate“

Suspiciuni de consum de droguri în cazul agresiunii dintre poliţişti. Procurorii DIICOT au intrat pe fir

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC