Neonatolog, de Ziua Prematurităţii: „Sunt învingători ai unei lupte pentru care nu li s-au dat arme” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa medicală din Neonatologia Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău a ales să marcheze Ziua Internaţională a Prematurităţii într-un mod special.

Celebrată în întreaga lume în 17 noiembrie, Ziua Internaţională a Prematurităţii a fost marcată şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău.  Pe parcursul zilei, întreaga echipă din Secţia Neonatologie, dar şi nou-născuţii prematur au fost îmbrăcaţi în culoarea mov, adoptată la nivel mondial pentru a reprezenta grija şi suportul pentru copii şi familiile acestora. "Prin această formă de celebrare a prematurităţii, dorim să atragem atenţia şi asupra a celor 10% vieţi începute prea devreme, a căror principală problemă este la nivel respirator, cauzată de imaturitatea pulmonară. Din păcate, este la începutul vieţii. Nou-născutul prematur nu este doar mai mic, ci este incomplet maturat sau format, de aceea pe copiii care reuşesc să depăşească cu brio acest început dificil, îi consider învingători ai unei lupte pentru care nu li s-au dat arme. Noi suntem aici să îi ajutăm, însă depinde foarte mult de bagajul genetic al fiecărui mic învingător", a declarat dr. Melinda Baizat, şefa Secţiei Neonatologie.

Aceasta a ţinut să atragă atenţia asupra importanţei consulturilor prenatale şi a tratării condiţiilor medicale asociate sarcinii, evidenţiind că naşterea prematură poate surveni oricând. Din aceste motiv, spune medicul, este important ca în fiecare maternitate să existe profesionişti dedicaţi şi aparatura necesară, pentru a se putea acorda asistenţa medicală de urgenţă şi de calitate.

În Maternitatea Zalău, maternitate de grad II, de la începutul anului au venit pe lume înainte de termen 155 bebeluşi, cu greutate cuprinsă între 600 şi 2.500 de grame. Cei sub 1.500 de grame au fost transferaţi, conform legislaţiei în vigoare spre maternităţi de grad III. Totuşi, punctează dr. Melinda Baizat, "prognosticul şi calitatea vieţii lor depinde de îngrijirile medicale acordate imediat după naştere".

Ziua Internaţională a Prematurităţii este sărbătorită anual, începând din 2011, în date de 17 noiembrie. Anul acesta sloganul a fost „Împreună pentru copiii născuţi prea devreme - Grijă Pentru Viitor”. Cu această ocazie personalul care lucrează în secţiile de Neonatologie atrage atenţia asupra nevoilor unui nou născut înainte de termen. Corform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global, aproximativ un nou-născut din 10 este prematur, în timp ce în ţările slab dezvoltate acest raport scade la un bebeluş din şapte.

Vă mai recomandăm:

Topul judeţelor cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile. Explicaţiile unui neonatolog

Bebeluş vândut de propria mamă. Cum a încercat un bărbat de 54 de ani să cumpere un nou-născut

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare