Negocieri eşuate în problema conductei E Star. Discuţiile se reiau mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul local are cinci reprezentanţi în comisia de negociere FOTO Olimpia Man

O comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei şi ai Consiliului Local Municipal Zalău s-au aşezat astăzi la masa negocierii cu un trimis al firmei E Star Budapesta, obiectul negocierii fiind preţul de răscumpărare a unei porţiuni din conducta magistrală de termoficare a oraşului, aflată în proprietatea firmei din Ungaria.

Negocierile au început astăzi, în jurul prânzului, şi s-au încheiat indecis. Potrivit preşedintelului comisiei de negociere, administratorul public al oraşului Radu Nistorescu, negocierile s-au încheiat fără niciun rezultat, şi asta pentru că oferta făcută de municipalitate pentru răscumpărarea conductei era mult sub ceea ce era mandatat să accepte reprezentantul trimis de  E Star la Zalău. Mai exact, reprezentanţii primăriei au propus un preţ sub preţul de piaţă al conductei, stabilit de evaluator la 1.090.000 de lei plus TVA, fiind dispuşi să negocieze, în sus, până cel mult la această valoare, în timp ce delegatul E Star nu avea mandat să accepte un preţ mai mic decât cel cu care firma a cumpărat, în 2010, conducta, adică aproximativ 1.700.000 de lei plus TVA.
Negocierile vor fi reluate mâine, 7 martie, urmând ca, dacă nici atunci nu se va ajunge la un compromis, să se discute din nou săptămâna viitoare. „Noi suntem dispuşi să discutăm, dar considerăm că evaluare ne-a dat valoarea normală. Dacă nu ajungem nici mâine la o concluzie, o să propunem să ne întâlnim săptămâna viitoare şi până atunci ne mai gândim”, ne-a declarat preşedintele comisiei de negociere.
Reamintim că toate aceste demersuri au loc după ce firma E Star Distriterm, care concesionase în 2010, pe 49 de ani, serviciul de furnizare şi distribuţie a agentului termic din Zalău, a notificat anul trecut municipalitatea că vrea să rezilieze contractul. Pentru că se apropia sezonul rece , primăria a atribuit acest serviciu Uzinii Electrice, în paralel cu disputa pe condiţiile de reziliere a contractului, purtată prin instanţe, cu reprezentanţii părţii maghiare a firmei. Miza acestei dispute sunt, evident, banii, reprezentaţi, pe de-o parte, de penalităţile calculate de primărie la aproximativ 400.000 de euro, penalităţi prevăzute în contract pentru investiţiile programate şi nerealizate.

Conflictul a culminat săptămâna trecută când reprezentanţii E Star au trimis o echipă la Zalău pentru a închide căldura pe conducta magistrală. Nu s-ar fi ajuns aici dacă în contractul iniţial, prin care Primăria Zalău a concesionat serviciul către E Star (care se numea atunci RFV) ar fi prevăzut un drept de preemţiune pentru municipalitate în cazul în care firma ar fi intenţionat să vândă magistrala.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată