Moarte suspectă a unui român carantinat în Italia. Bărbatul se întorsese din ţară de circa două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au deschis o anchetă FOTO Arhivă

Bărbatul, care era angajat într-un port din Italia, a fost găsit mort în locuinţă, de către unul dintre colegii săi de serviciu.

Un român de 51 de ani a fost găsit fără suflare, joi, 8 octombrie, în imobilul în care locuia în oraşul italian Ancona. Bărbatul, care lucra în portul localităţii, revenise din România în urmă cu aproximativ două săptămâni şi era în perioada celor 14 zile de carantină obligatorie impusă de legislaţia din Peninsulă, scrie cronacheancona.it.

Macabra descoperire a fost făcută de către un coleg de serviciu al românului, care a alertat autorităţile. La faţa locului au intervenit poliţiştii şi un echipaj medical, care nu au putut să facă altceva decât să constate decesul bărbatului.

Potrivit sursei citate, românul ar fi murit cu o seară înainte. Anchetatorii au dispus efectuarea unei necropsii, care să stabilească dacă decesul a survenit ca urmare a infecţiei cu noul coronavirus ori din alte cauze.

Mai puteţi citi:

Româncă găsită moartă într-o benzinărie din Italia. Femeia lucra ca şoferiţă pe TIR pentru a-şi întreţine familia

Doi români acuzaţi că au abuzat o femeie în Italia. Unul o ameninţa cu toporul, celălalt o viola

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL