Maşină abandonată după un accident de circulaţie. Poliţiştii îl caută pe proprietar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un trecător îngrijorat de soarta eventualelor victime i-a alertat pe oamenii legii prin apel la 112, solicitând intervenţia echipajelor de salvare.

Un autoturism BMW înmatriculat în judeţul Argeş, distrus după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, a fost găsit abandonat joi dimineaţă, la marginea drumului,  în zona de coborâre a Meseşului către Cluj-Napoca, de către un trecător. Cum maşina era încuiată, iar geamurile fumurii nu îi permiteau să vadă dacă înăuntru sunt victime, bărbatul a sunat la 112, solicitând intervenţia echipajelor de salvare.

"Apelul a fost înregistrat la ora 10.22, când un cetăţean care trece prin zonă a sunat la 112 pentru a ne sesiza că în afara acrosabilului există un autoturism răsturnat cu roţile în sus. Nu ştia dacă sunt sau nu victime, întrucât portierele erau închise, iar din cauza geamurilor fumurii nu putea vedea în interior", ne-a declarat Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Potrivit spuselor sale, la faţa locului au intervenit pompierii, un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei, care au constatat că nu sunt victime şi nici urme de sânge. "Poliţiştii fac cercertări pentru a-l indentifica pe conducătorul auto şi pentru a stabili împrejurările în care s-au produs evenimentele", a adăugat sursa citată.

Mai puteţi citi:

Incendiu violent pornit dintr-o joacă de copii. O anexă a fost făcută scrum

Tractor răsturnat în câmp. Un tânăr a rămas prins sub utilaj

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Toți așteptau marele ei anunț! Iată că l-a făcut! Vestea Prințesei Kate este o mare bucurie
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."