Incendiu violent pornit dintr-o joacă de copii. O anexă a fost făcută scrum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii sosiţi la faţa locului au reuşit să lichideze flăcările înainte ca acestea să se extindă la imobilele din vecinătate.

Anexa unei gospodării din localitatea Camăr a fost distrusă într-un incendiu violent produs luni, 4 iunie. Potrivit primelor cercetări, flăcările au pornit de la joaca unor copii care au aprins gunoaie în apropierea unei autoutilitare. Focul a cuprins imediat şi vehiculul, apoi s-a extins la anexa gospodărească, fiind observat destul de târziu de către proprietar. La faţa locului au intervenit pompierii Gărzii Nuşfalău şi voluntarii de la SVSU Camăr. "La sosirea forţelor de intervenţie incendiu se manifesta violent la o autoutilitară şi la acoperişul unei anexe pe circa 180 mp, existând pericolul de propagare şi la alte anexe din vecinătate", ne-au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" al judeţului Sălaj.

Incendiul a produs pagube materiale însemnate, fiind distruse autoutilitara, acoperişul anexei pe circa 330 mp, o tonă de cereale, o tonă de soia, precum şi diverse alte bunuri din anexă, printre care o freză tractor, 10 metri cubi de cherestea, troliu forestier. Focul a fost lichidat la timp înainte de a se extinde şi la alte imobile din vecinătate.

Mai puteţi citi:

Magazin sătesc distrus într-un incendiu violent. Paguba estimată la 100.000 de lei

Incendiu provocat de un copil de 6 ani. S-a jucat cu bricheta şi a dat foc depozitului de furaje

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite