Liderul PNL Sălaj, Dorel Oros: „Mă bucur că sunt coleg de partid cu Klaus Iohannis şi că nu mai sunt coleg cu George Becali”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PNL Sălaj va fi reprezentat în BPN de Radu Căpîlnaşiu FOTO Olimpia Man

Declaraţia îi aparţine vicepreşedintelui PNL Sălaj Dorel Oros şi a fost făcută ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul partidului.

Conducerea organizaţiei sălăjene a PNL a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele modificări de statut şi de reprezentare în structurile de conducere ale partidului, stabilite în urma congreselor ce au avut loc la Bucureşti la sfârşitul săptămânii trecute. Tonul liderilor PNL sălăjeni a fost unul optimist, declarându-se încrezători în şansele preşedintelui reales al partidului, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale.

Referitor la reprezentarea organizaţiei Sălaj a PNL în structurile de conducere ale partidului, am aflat, ieri, că preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, este singurul reprezentant al organizaţiei judeţene în Biroul Politic Naţional al partidului, birou al cărei structură şi componenţă au fost aprobate la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti. 

Noul birou este format din nu mai puţin de 60 de persoane, în frunte cu preşedintele Crin Antonescu, prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis, 31 de vicepreşedinţi şi 27 de membri, aceştia din urmă fiind desemnaţi din rândul preşedinţilor de consilii judeţene pe care îi are PNL-ul şi din rândul primarilor de municipii de reşedinţă de judeţ, aşa cum este şi cazul primarului Zalăului, Radu Căpîlnaşiu. Întrebat, ieri, într-o conferinţă de presă, dacă nu este dezamăgit că nu a primit una dintre cele 31 de funcţii de vicepreşedinte, Radu Căpîlnaşiu a declarat că nu şi-a dorit o astfel de astfel de poziţie în partid. „Dacă eram vicepreşedinte, să spunem, pentru relaţia cu românii de pretutindeni, asta m-ar fi îndepărtat de menirea mea, de primar”, şi-a justificat Căpîlnaşiu reacţia.

La conferinţa de presă de ieri a fost prezent şi Dorel Oros, vicepreşedinte al PNL Sălaj, care a explicat şi de era era nevoie de o structură atât de stufoasă a Biroului Permanent Naţional al PNL.  „Scorul electoral la alegerile de anul trecut a fost foarte mare, prin urmare, PNL este un partid important pe scena politică. De aceea şi conducerea partidului este mai mai mare. Motivul pentru care a fost creată funcţia de prim-vicepreşedinte este legat de numărul mare de vicepreşedinţi”, susţine liberalul. Dorel Oros a ţinut să mai precizeze că are „un confort psihic excepţional” pentru că de puţin timp este coleg de partid cu Klaus Iohannis şi că nu mai este coleg cu George Becali.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați