La ce te gândeşti când spui Sălaj şi sălăjeni?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Istoria şi tradiţiile locale sunt, în opinia sălăjenilor, cele mai importante atuuri ale judeţului.

Oamenii „lipiţi“ de canistre. Pălincă. Mediu rural. Comparaţie cu Vasluiul. Poliţişti „ai dracu’“. Studenţi bine pregătiţi. Sunt doar câteva din elementele care definesc Sălajul şi pe sălăjeni.De Ziua Naţională a României, „Adevărul de Seară“ vă prezintă o analiză a modului în care sălăjenii încearcă să definească identitatea locală, dar şi câteva stereotipuri care reprezintă imaginea în exterior a

Potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Judeţean Sălaj, în primele nouă luni ale acestui an, pe un eşantion de aproximativ 500 de persoane, Porolissumul, satul copilăriei şi gastronomia locală sunt, în opinia, sălăjenilor elementele caracteristice definitorii pentru Sălaj.

Astfel, în opinia a 40 la sută dintre sălăjenii care au participat la serile de dezbateri organizate de administraţia judeţeană sub genericul „Orişiunde oi umbla, ca Sălajul n-oi afla“, complexul arheologic de la Porolissum reprezintă cel mai important element care diferenţiază judeţul nostru de altele. În proporţii aproximativ egale, repondenţii la sondajul realizat de Consiliul Judeţean au afirmat că satele sălăjene şi gastronomia locală pot repezenta alte două caracteristici importante ale judeţului.

Sălăjenii, oamenii cu canistrele

Pe de altă parte, în opinia celor care trăiesc în afara judeţului, Sălajul rămâne zona în care oamenii sunt obligaţi să-şi care apă de la cişmea, pentru că la robinet nu prea curge şi, totodată, locul în care se face una dintre cele mai bune pălinci. „Când am ajuns la Bucureşti şi le-am spus colegilor de acolo că sunt sălăjean, toţi m-au întrebat de pălincă. Pot spune că sălăjenii au o imagine bună în capitală, pentru că sunt văzuţi ca oameni serioşi, cumpătaţi şi în care se poate avea încredere“, a declarat Cosmin Seleşi, actorul din „Clubul Român de Comedie”.

De aceeaşi primire a avut parte şi muzicianul din Zalău Raul Kusak, care a lucrat cu nume mari ale muzicii româneşti, de la Vasile Şeicaru şi Ştefan Hruşcă, până la Ştefan Bănică Jr. şi Iris. „Pălinca e ca un paşaport pentru sălăjeni. Tot timpul am cărat canistre de pălincă prin toate turneele la care am participat. Un alt stereotip, de care-şi aminteau Vasile Şeicaru şi Ştefan Hruşcă, era lipsa apei din Zalău şi acele imagini cu oamenii din municipiu care duceau apă de la arteziene. Practic, sălăjenii sunt văzuţi «lipiţi» de canistre, fie ele de pălincă, fie de apă”, spune Raul Kusak.

Locul unde se formează specialişti

Sociologul Vasile Dâncu vorbeşte şi despre un stereotip întâlnit, mai ales, în rândul şoferilor, conformă căruia în Sălaj ar lucra cei mai „ai dracu’“ poliţişti de circulaţie din ţară. „Eu ştiu că poliţiştii din Sălaj îi vânează în trafic pe şoferii din Satu Mare şi pe cei din Cluj şi că dacă eşti oprit nu poţi scăpa de amendă“, explică sociologul clujean.

Dar în afara poliţiştilor „zeloşi“, profesorul universitar consideră Sălajul şi o pepinieră unde se formează mulţi specialişti. „Studenţii din Sălaj care vin la Cluj sunt foarte bine pregătiţi şi nu am nicio reţinere să colaborez cu ei. Chiar de aceea, pe mulţi dintre ei i-am angajat în firmele pe care le conduc şi vă pot spune că sunt printre cei mai serioşi angajaţi. Unii dintre ei mi-au devenit şi prieteni foarte apropiaţi, iar de-a lungul anilor am fost naş pentru mai multe familii de sălăjeni”, adaugă Vasile Dâncu.

De la biserici, la judeţul Vaslui

Când au fost întrebaţi „La ce vă gândiţi prima dată când spuneţi Sălaj?“, oamenii au avut păreri diferite.  „Tot timpul am asociat Sălajul cu bisericile de lemn. De fapt, dacă bine ştiu eu, o biserică de lemn e pusă şi pe stema judeţului“, spune Natalia Prodan, 36 de ani, consilier juridic.

„Vestigiile istorice şi istoria acestor locuri sunt cele mai importante pentru judeţ. De aceea consider castrul roman de la Porolissum cel mai reprezentativ loc din judeţ“, susţine Zaha Gheorghe, 37 de ani, asistent medical.

„În mintea mea Sălajul e lipit de Vaslui. Suntem tot timpul la concurenţă cu judeţul din Molodova atunci când vine vorba de topuri negative, număr mare de şomeri şi lipsă de perspective“, afirmă Sergiu Gurzău, 25 de ani, administratorul unei firme de transport.


Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”