Fraudă cu fonduri europene. Cum a reuşit o societate să obţină aproape 1 milion de lei pentru construcţia unui centru de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj

Trei oameni de afaceri şi firmele administrate de aceştia au fost trimişi în judecată într-un dosar cu un prejudiciu de aproape 1 milion de lei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a soţilor Sonia Natalia şi Ioan Gheorghe Crecan şi al firmei administrate de cea dintâi într-un dosar ce priveşte obţinerea ilegală de fonduri europene. Sălăjeanca este acuzată de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, iar soţul său, de complicitate în săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. În acelaşi dosar este incriminat şi omul de afaceri Sorin Chezan, dar şi compania acestuia, Ianus SRL, tot pentru complicitate.

"La data de 12 noiembrie 2012, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi inculpata SC Sim Consulting SRL s-a încheiat un contract de finanţare ce avea ca obiect acordarea unei finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului  intitulat : Amenajarea Centrului de Afaceri "Smart Business Center" în municipiul Zalău, judeţul Sălaj. În vederea achiziţiei de lucrări de construcţii în cadrul proiectului menţionat, inculpata  SC Sim Consulting SRL a urmat procedura cererii de oferte, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai mic, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare Ianus SRL. Acest lucru a fost posibil prin fraudarea procedurii de către inculpata Crecan Sonia Natalia, care a întocmit şi depus cererile cu oferte, printre care şi cea a SC Ianus SRL", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit sursei citate, două dintre oferte au fost întocmite în întregime de beneficiar, iar cea de-a treia, "emisă" de Ianus SRL (câştigătoarea procedurii), cu excepţia propunerii tehnice pe partea electrică, a fost întocmită tot de beneficiar.

Anchetatorii susţin că în demersurile sale infracţionale, Sonia Crecan a fost sprijinită şi de ceilalţi doi inculpaţi care s-au înţeles anterior cu privire la întocmirea şi depunerea ofertei Ianus SRL în condiţiile de mai sus. Ulterior, societatea SIM Consulting a încasat de la Autoritatea Contractantă 997.921,31 lei.

În această cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă, cu suma de 909.331,45 lei, diferenţa de 88.589,86 lei fiind recuperată de la firma amintit. Oamenii legii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ale firmei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Cluj, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Mai puteţi citi:

Coral, „regina dezinsecţiei“, de doi ani sub lupa DNA

De la Ana, la Caiafa. Plimbat în ultimii ani între procurori şi judecătorii sălăjeni, dosarul devalizării Cuprom a fost strămutat la Tribunalul Maramureş

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Năsui (USR) a depus proiect pentru desființarea pensiilor speciale ale primarilor: „Guvernul n-a tăiat nimic de la politicieni”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Alertă în Năvodari după ce o șoferiță a rupt o conductă de gaz: 30 de case, evacuate. „Toată lumea spunea să fug”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune