FOTO VIDEO Sute de credincioşi au blocat intrarea în Biserica Sfântul Ştefan. Oamenii spun că nu vor intra în biserică până ce Episcopia nu retrage sancţiunea aplicată duhovnicului lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestul început sâmbătă, când zeci de credincioşi au protestat, după slujbă, împotriva mutării disciplinare a preotului Ioan Coste într-o parohie mică, din mediul rural (Brebi), a continuat cu şi mai multă forţă astăzi, duminică, protestatarii blocând intrarea în biserică, unde Episcopia Sălajului şi-a trimis vicarul pentru a instala în funcţie un nou preot.

preotul Ioan Coste, ce slujeşte în Biserica Sfântul Ştefan din Zalău, pentru că acesta ar fi permis ca la înmormântarea mamei sale să slujească un preot din Episcopia Oradiei - mai exact, preotul Vasile Bota, vicarul Episcopiei, care, se pare, nu este avut la suflet de episcopul Sălajului, Petroniu, pentru că s-ar fi împotrivit înfiinţării Episcopiei Sălajului. Aşa se face că, imediat ce şi-a îngropat mama, preotul Ioan Coste a trebuit să dea cu subsemnatul pe la Episcopie, care a demarat, oficial, o anchetă, în baza unei hotărâri a Sinodului BOR, care prevede că un preot poate sluji într-o parohie dintr-o altă episcopie numai cu aprobarea episcopului de acolo.

Pedeapsa pregătită pentru preotul Ioan Coste ar fi mutarea disciplinară în satul Brebi, o parohie mică, având doar câteva zeci de suflete, din comuna Creaca. Enoriaşii Bisericii Sfântul Ştefan din Zalău, care au ajuns să aibă un respect deosebit pentru preotul său, mai ales după ce acesta a reuşit să-i atragă pe copii şi pe tineri către biserică, au contestat imediat decizia Episcopiei Sălajului. Vineri, oamenii au aflat că, în ciuda contestării lor, preotul Ioan Coste a fost mutat, începând cu data de 1 februarie, la Brebi, preotul de acolo fiind mutat, la rândul său, în locul lui Coste, la Biserica Sfântul Ştefan.

Instalarea noului preot, Sebastian Gudea, a avut loc astăzi, însă s-a făcut în huiduielile a sute de credincioşi care s-au adunat în faţa bisericii şi au refuzat să intre la slujbă, scandând lozinci îndreptate în special împotriva epicopului Petroniu, a vicarului Episcopiei, Vasile Rus, dar şi împotriva noului preot, căzut victimă colaterală în acest mic război. Pentru prima dată de la începutul protestului, oamenii cer plecarea episcopului Petroniu şi desfiinţarea Episcopiei Sălajului, spunâdn că nu au nevoie de o instituţie care nu face altceva decât să stabilească biruri mai mari şi să îi dezbine pe credincioşi.

Protestatarii sunt hotărâţi să nu renunţe la protest până când preotul Ioan Coste nu va fi readus în biserica lor. Au programat, deja, pentru data de 7 februarie un miting în centrul Zalăului, la care sunt aşteptaţi mii de susţinători ai preotului Ioan Coste.
 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice