Video FOTO VIDEO Cum îşi propun preoţii ortodocşi să îi apropie pe tineri de biserică. Peste 1.000 de tineri la un eveniment cu procesiune, rugăciune colectivă şi muzică populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tineri, preoţi şi oficialităţi au participat la Procesiunea tinereţii FOTO Andreea Vilcovschi

Peste 1.000 de tineri din cinci judeţele au participat, timp de două zile, la un amplu eveniment religios menit să creeze o legătură mai strânsă cu biserica.

Peste 1.000 de tineri ortodocşi din judeţele Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare au luat parte vineri, 17 august, la Zalău, "Procesiunea tinereţii", în cadrul căreia au mărşăluit aproximativ 2 kilometri, pe ritmurile muzicii de fanfară, pe străzile municipiului. Pe distanţa dintre Catedrala Episcopală şi parcarea din spatele Primăriei Zalău, tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani au purtat steaguri tricolore, icoane şi pancarte cu inscripţii religioase, au cântat cântece religioase şi s-au rugat.

În fruntea coloanei s-au aflat Petroniu, episcopul Sălajului, primarul Zalăului, Ionel Ciunt, şi soţia acestuia, consilierul juridic al primarului, Vasile Caraba, adjunctul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Mioara Gudea, şi şefa Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Melania Gârdan, ultimele două, soţii de preoţi.

"Procesiunea tinereţii", care s-a încheiat în centrul oraşului cu credincioşi cântând şi dansând pe muzică populară, a făcut parte dintr-un amplu eveniment religios dedicat tinerilor şi organizat de către Episcopia Sălajului. Cu un buget de peste 250.000 de lei, din care aproape o treime a fost asigurată de la bugetul Zalăului şi al judeţului, "Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului" şi-a propus “să promoveze valorile culturale, artistice şi religioase ale Zalăului şi Sălajului în rândul tinerilor şi să reaşeze valorile culturale pe principii axiologice în conştiinţa colectivă a tineretului” şi "să creeze cadrul în care tinerii să poată găsi modele şi trăi experienţe formatoare care să-i apropie de Biserică, prin împărtăşirea valorilor creştin-ortodoxe şi încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret”.

La deschiderea manifestării, oficiată la Catedrala Episcopală, au fost prezenţi ÎPS Andrei, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Petroniu, episcopul Sălajului, precum şi zeci de preoţi din cele cinci judeţe. Nu au lipsit nici oamenii politici, printre care Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj, Ionel Ciunt, primarul Zalăului, senatorul PSD, Gheorghe Pop, precum şi senatorul social-democrat de Ialomiţa, Şerban Nicolae.

"Prezenţa voastră aici şi evenimentul de astăzi ne arată că nu suntem singuri, că gena creştină de care vorbea Eliade că face parte din structura poporului nostru încă nu este alterată de tot, că tinerii îşi au locul în biserică, că nu este o fractură între generaţii, aşa cum se încearcă de atâtea ori să se insinueze, că avem nevoie de voi, de entuziasmul, de dinamismul, de cunoştinţele voastre (...) Avem nevoie de sămânţa unui creştinism viu şi această sămânţă puteţi să o aduceţi voi prin bunătate, cuminţenie, frumuseţe, într-un cuvânt, prin tinereţea voastră", le-a transmis tinerilor preotul Claudiu Nechita, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului.

În program au mai fost cuprinse workshopuri, dezbateri pe teme de istorie şi tradiţie creştină în nord-vestul Transilvaniei, o rugăciune colectivă în parcarea din spatele Primăriei, liturghii, vizite la diferite obiective turistice din judeţ şi spectacole de muzică populară.

Mai puteţi citi:

Tinerii ortodocşi îşi dau întâlnire la Zalău. Municipalitatea plăteşte 50.000 de lei pentru masa credincioşilor

Cum au ajuns autorităţile publice să cumpere 1.150 de rucsacuri pentru tinerii credincioşi ortodocşi

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată