FOTO REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 Subiecte uşoare la prima probă a examenului de bacalaureat. Ce spun candidaţii din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii au avut la dispoziţie trei ore pentru rezolvarea subiectelor FOTO Olimpia Man

Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut luni,1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la examenul de Bacalaureat 2013. Adevarul.ro va publica, luni, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate.

Subiectele la proba scrisă la Limba şi literatura română, formulate pentru prima oară diferit pentru cei de la filologie, faţă de cei de la real, nu au pus probleme deosebite candidaţilor din Sălaj. Cel puţin asta ne-au spus ei, imediat la ieşirea de la examen.

Robert Deac, absolvent al clasei de matematică - informatică bilingv de la Colegiul Naţional "Silvania" Zalău a reuşit să rezolve subiectul în puţin peste două ore şi spune că se aşteaptă la o notă foarte bună. La subiectul al III-lea, unde candidaţii au avut de prezentat tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, Robert a mers pe calea mai grea, alegându-l pe Lucian Blaga, cu a sa "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", în condiţiile în care majoritatea colegilor său au optat pentru mai accesibilul Tudor Arghezi în poezia "Testament".

Potrivit inspectorului şcolar de specialitate, Marcel Lucaciu, atât la subiectele pentru filiera filologică, cât şi la cea reală, subiectele au fost accesibile şi, mai ales, potrivite vârstei lor. "Inclusiv textul argumentattiv, unde li se cerea, la filologic, să scrie un text în care să argumenteze utilitatea scrierii unui jurnal la vârsta adolescenţei, iar la real, să vorbească despre importanţa alegerii unui model în viaţă, este apropiat de experienţa lor de viaţă şi de nivelul lor de vârstă", crede inspectorul. Lucaciu admite că, eventuale probleme ar putea veni dinspre subiectul al III-lea, unde atât cei de la filologie, cât şi cei de la real, au avut de-a face cu poezia. "Noi, însă, i-am...avertizat, oarecum, la simularea din luna martie, când le-am dat ceva foarte asemănător", completează inspectorul.

Cum se rezolvă subiectele de la BAC 2013 la Limba Română 

Citeşte şi SUBIECTE BAC 2013 / 2.444 de elevi din Sălaj dau luni examenul de Bacalaureat la Limba Română, proba scrisă

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 ZALĂU / adevarul.ro publică luni rezolvarea subiectelor de la proba scrisă la Limba Română

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare