FOTO Exerciţiu de implicare în comunitate. Voluntari şi gospodari din satul lui Maniu şi-au dat mâna pentru a pregăti Bădăcinul de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus a organizat sâmbătă, 8 aprilie, un prim eveniment de mobilizare a micilor comunităţi rurale din judeţul Sălaj.

Pornind de la obiceiurile locale de curăţenie de primăvară a satului şi a împrejurimilor acestuia, de la existenţa unui potenţial turistic foarte mare în Bădăcin, satul natal al lui Iuliu Maniu, şi de la bunul exemplu dat de un grup de oameni dedicaţi, ADI Sălaj Plus i-a invitat pe voluntari şi pe săteni la o acţiune de igienizare a localităţii. Mai mulţi oameni vrednici şi cu spirit civic s-au mobilizat şi au colectat gunoiul depozitat incorect, au văruit pomii de pe marginea drumului, inclusiv cei din grădina casei marelui om politic şi au explorat uliţele satului. Toţi cei care au pus umărul la acţiunea de voluntariat au putut savura, la final, un produs gastronomic local: faimoasele plăcinte de Bădăcin, pe care gospodinele din sat le pregătesc în fiecare sâmbătă.

Acest exerciţiu face parte dintr-un proiect mai amplu în care este implicată Asociaţia, Şezători în Ţara Silvaniei, un proiect itinerant iniţiat de către colţulromânesc.ro, care îşi propune să ajungă în mai multe comunităţi speciale din judeţul Sălaj şi să contribuie la descoperirea specificităţii fiecărui loc. Activitatea de sâmbătă a reprezentat o primă întâlnire între partenerii de proiect şi comunitatea locală ce va găzdui şezătoarea din data de 22 aprilie.
"Ne propunem să învăţăm de la această comunitate să lucrăm împreună, să ne descoperim vechile obiceiuri şi să o sprijinim să se mobilizeze pentru a deveni un punct de interes pentru turiştii interesaţi de Ţara Silvaniei", ne-au declarat reprezentanţii ADI Sălaj Plus.

În organizarea evenimentului, ADI Sălaj Plus i-a avut alături pe Colţul Românesc, Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Locală Agapis, Parohia Ortodoxă Bădăcin, Parohia Greco-Catolică Bădăcin, Corul ortodox din Bădăcin, Centrul de Informare Turistică Pericei, Primăria Pericei şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei. Cele trebuincioase curăţeniei ne sunt puse la dispoziţie de către Gimi Home Zalău.

Vă mai recomandăm:

64 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu. Un monument impresionant în cinstea marelui om politic va fi dezvelit în oraşul natal

Bilanţ la doi ani de campanie publică: românii cu suflet mare au donat peste 200.000 de lei pentru salvarea Casei Memoriale "Iuliu Maniu"

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul