Englezu cu „flotant” de Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un producător din judeţul Teleorman trăieşte de 15 ani câte şase luni în piaţa din oraşul de la poalele Meseşului. Pentru Florian Englezu, cortul din piaţa agroalimentară din Zalău a devenit o a doua casă. Aici doarme, aici îşi găteşte şi se spală, de la sfârşitul lunii aprilie, când a ajuns cu prima marfă.


Florian Englezu, de 46 de ani, din Teleorman, este cunoscut de aproape toţi precupeţii din piaţa agroalimentară din Zalău, unde vine să îşi vândă produsele de aproximativ 15 ani. Pentru el, anul calendaristic se împarte în două: şase luni în piaţa din Zalău, şase luni acasă la Lunca, o comună din judeţul  Teleorman.  „S-a mutat”  la Zalău din 27 aprilie, dată la care  şi-a instalat cortul pentru sezonul de vânzări din acest an. „Cam o jumătate de an sunt aici la piaţă. De prin aprilie până prin octombrie. Încep cu roşiile. Apoi urmează lubeniţa, pepenele galben, vinetele şi gogoşarii. Produse de sezon cum se zice. Acum se cam termină cu vinetele şi urmează gogoşarii. După, plec acasă la ai mei”, spune Florian Englezu.

Florian nu a fost toată viaţa lui comerciant. Timp de 17 ani a trăit cu familia în capitală, unde a lucrat ca frezor la Tehnica Medicală. Apoi a renunţat la serviciu, pentru a continua mica afacere începută de tatăl său cu producţia şi comercializarea de legume şi fructe.  „La noi în zona noastră, meseria asta e o tradiţie din tată în fiu. Am renunţat la serviciu şi m-am apucat de ea. Acum nu prea merge, nu mai este ce a fost. Ne omoară ăştia cu marfa adusă din afară”, spune Florian.

Cazarea şi  mâncarea, în cort

A doua casă a lui „Nea Englezu” este cortul în care vinde lubeniţa. Aici îşi aşteaptă clienţii, doarme sau îşi găteşte şi tot în cort se spală. „Jos aici, îmi pun câte un burete şi mă culc. Tot aici când e cazul îmi încălzesc apă cu butelia pe care am adus-o cu mine şi mă spăl. Aici mai şi gătesc, din când în când. Ce să faci? Aşa e viaţa, te obişnuieşti cu orice”, povesteşte Florian.
Este mereu la dispoziţia clienţilor, indiferent de  ora din zi sau din noapte. „Şi noaptea la ora două vând. Vine clientul, mă trezesc şi îi dau. Azi –noapte a venit un client după lubeniţă, era trecut de miezul nopţii”, adaugă acesta.

Pentru a-şi  vinde marfa, bărbatul spune că lunar plăteşte o taxă de 1.000 de lei celor în administrarea cărora se află piaţa, însă este nemulţumit de vânzarea din acest an. „A mers prost. Dacă stau bine şi fac un calcul, am ieşit în pierdere. N-am reuşit să-mi acopăr nici ratele la bancă. Dar nu am ce să fac, trebuie să merg înainte. La vârsta  mea nu ştiu unde m-aş putea angaja”.
După ce  va trece şi sezonul gogoşarilor, la finalul lunii septembrie „Nea Englezu“ va pleca acasă la Lunca, unde îl aşteaptă  soţia şi doi copii ai săi, o fată de 22 de ani şi un băiat în vârstă de 12 ani.

Doar  doi comercianţi din Zalău

În acest an, 19 persoane au vândut legume şi fructe în diferite puncte din Zalău. Dintre comercianţii de lubeniţă, 75 la sută provin din localitatea Prundu, comuna Lunca, judeţul Teleorman, restul sunt din Dolj, iar doi din Zalău. Comercianţii au putut închiria spaţiile în diferite zone  din municipiu în baza certificatului de producător. În prezent, în piaţa centrală doar doi producători din Teleorman mai sunt cu marfa la vânzare.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos