Elevii şi studenţii fac front comun împotriva modificării admiterii la facultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Elevilor şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România cer Ministerului Educaţiei ca prevederile ordinului de ministru care modifică regulile referitoare la admiterea la facultate să nu se aplice anul acesta, ci, eventual, doar elevilor care vor intra la toamnă în clasa a IX-a.

Într-un comunicat comun, cele două organizaţii se declară împotriva modificării regulilor în timpul jocului, adică a modului de admitere la facultate cu doar câteva luni înainte de acest moment important din viaţa fiecărui tânăr. "Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) consideră inoportună aplicarea acestei schimbări în sesiunile de admitere organizate în vara acestui an. Potrivit Art. 2 (3) din Ordinul MECTS nr. 3313/ 2012, “fiecare universitate face cunoscută metodologia proprie de admitere,  condiţiile de admitere şi cifrele de şcolarizare cu cel puţin şase luni înainte de susţinerea concursului de admitere”, lucru imposibil de realizat, dacă modificările impuse intră în vigoare imediat, în condiţiile în care prima sesiune de admitere în majoritatea facultăţilor se desfăşoară în luna iulie", se precizează în comunicat.

 De asemenea, reprezentanţii CNE şi ANOSR, sunt de părere că aplicarea noilor reguli referitoare la admiterea în învăţământul superior, începând cu anul curent, nu este deloc în folosul elevilor, întrucât duce la creşterea presiunilor exercitate asupra elevilor şi la o potenţială scădere a performanţelor lor. Acest lucru va fi datorat faptului că în loc să îşi folosească resursele pentru o bună şi conştiincioasă pregătire pentru examenele care îi aşteaptă, elevii sunt nevoiţi să se concentreze asupra urmăririi schimbărilor impuse şi adaptării la acestea.

Prin urmare, cele două organizaţii susţin că aplicarea modificări s-ar putea face abia începând cu generaţia admisă în clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013, şi nicidecum asupra actualei generaţii de liceeni. În acest sens, ei solicită Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor (MECTS) emiterea unei note informative către universităţi prin care să se clarifice momentul intrării în vigoare a ordinului ministrului Educaţiei în aşa fel încât, modificările implicite să nu se resimtă asupra actualei generaţii de elevi şi să se reducă impactul negativ resimţit de cei care sunt deja în pregătiri pentru examenul de bacalaureat din acest an.



Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice