Doi bărbaţi au furat și vândut vulturul de bronz de pe monumentul din Cimitirul Eroilor din Zalău

0
Publicat:

Doi bărbaţi din Sălaj au fost arestaţi preventiv vineri, fiind acuzaţi că au sustras de pe monumentul din Cimitirul Eroilor din Zalău un vultur de bronz datând din anul 1925, pe care l-au valorificat ulterior la un punct de colectare a metalelor neferoase.

Hoții au dat jos statueta de 100 de kilograme. FOTO Agerpres

În urma cercetărilor efectuate şi administrării probatoriului, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău au reţinut joi un tânăr de 22 ani, din municipiul Zalău şi un bărbat de 29 de ani, din comuna Românaşi, bănuiţi de comiterea, în formă continuată, a infracţiunii de furt calificat.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale îi bănuiesc pe aceştia că, în perioada 29 iunie - 13 iulie, ar fi pătruns prin escaladarea gardului într-un imobil nelocuit din municipiul Zalău, de unde ar fi sustras un clopot din cupru, de 25 - 30 de kilograme, cinci cazane din cupru, trei săbii artizanale şi alte bunuri din cupru, bronz şi alamă, cauzând astfel un prejudiciu total de 25.000 de lei", se arată într-un comunicat al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. 

Au dat jos statueta de 100 de kilograme și au dus-o la fier vechi

Cei trei sunt bănuiţi că ar fi sustras, din incinta cimitirului din municipiul Zalău, o statuetă din bronz de 100 de kilograme, datând din anul 1925, pe care ar fi valorificat-o ulterior la un punct de colectare a metalelor neferoase, unde a fost găsită de poliţiştii din Sălaj.

Statueta, care reprezintă un vultur roman, era amplasată în vârful Monumentului Eroilor, care are o înălţime de aproximativ patru metri şi este construit din plăci mari de granit.

Iată ce scria despre statuetă istoricul Marin Pop, într-un articol dedicat monumentului, în Revista Caiete Silvane:

„În vârful său, pe o placă de marmură albă, se întinde majestos vulturul roman, care simbolizează idealurile măreţe pentru care s-au luptat şi s-au jertfit eroii din Primul Război Mondial şi din toate timpurile, 'ridicând prin moartea lor sus de tot cinstea ţării şi făcând-o temută de duşmani'. Crucea şi sabia îmbinate în corpul vulturului simbolizează cele două puteri pe care s-a rezimat neamul românesc de-a lungul timpului: credinţa în Dumnezeu şi tăria braţelor"

Reținuți, apoi arestați preventiv

Tânărul de 22 ani şi bărbatul de 29 de ani au fost reținuți  joi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, iar vineri instanţa de judecată a emis, în cazul lor, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările  continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare