„Daruri către zei“. Incursiune în istorie pentru a obţine indulgenţa zeilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentele prilejuite de Noaptea Muzeelor au debutat vineri, 19 mai, la Zalău, cu o expoziţie ce abordează tema darului îi diferite perioade ale istoriei.

Expoziţia de excepţie ce deschide oferta din acest an a Nopţii Muzeelor - "Daruri către zei" - a fost vernisată, vineri, 19 mai, într-un mod inedit. Momentul a debutat cu un ritualul consacrării steagului Legio VII Gemina, pentru îmbunarea zeilor, susţinut de membri ai Asociaţiei "Amicii Muzeului", şi a continuat cu parcurgerea unor trasee iniţiatice în care cei mai mici dintre vizitatori au oferit daruri zeilor, ca să fie iubiţi, puternici şi să le meargă totul bine.

"E o expoziţie oarecum altfel, prin care ne-am dorit să aducem în faţa publicului cel mai frumos gest pe care omul poate să-l facă. Cât de mult avem nevoie noi astăzi să dăruim? Mai ştim să facem acest lucru? Cât de mult ne mai bucură să facem daruri şi pentru cine facem asta? Sunt lucruri pe care am vrut să le punem în discuţie, să ne gândim un pic la ele, să vedem dacă darul înseamnă să fim mai buni şi dacă darul, a dărui, a primi şi a da mai departe mai înseamnă ceva astăzi pentru noi. Şi cum era mai bine de făcut acest lucru decât făcând o călătorie în timp şi încercând că aflăm ce însemna darul înainte cu sute şi chiar cu mii de ani, pentru cine se dăruia, cum se dăruia şi ce se aştepta de la acest dar", a declarat  Corina Bejinariu, managerul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Expoziţia prezintă conceptul darului de la ofranda şi sacrificiul pentru obţinerea indulgenţei zeilor, în istoria veche, până la darul făcut în satul tradiţional cu prilejul nunţilor şi al înmormântărilor.
„Daruri pentru zei” este deschisă publicului până la finele lunii iunie.

Vă mai recomandăm:

De Noaptea Muzeelor, învaţă să dăruieşti. Ce evenimente au pregătit organizatorii

Spăcelul de Sălaj, model pentru iile de astăzi. Cum topeau sătencele cânepa pe rouă, pentru a-şi decora cămăşile tradiţionale

"Cool să fii cool-t!" sau cum îşi propune un muzeu să-i apropie pe tineri de valorile patrimoniale - FOTO

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări