Cum să corectăm copilul fără să se simtă umilit. „Ruşinea este sentimentul profund că nu merită să fie iubit“
0Vina şi ruşinea sunt două sentimente pe care fiinţa umană le învaţă încă din copilărie, în relaţie cu membrii familiei.
Câţi dintre noi nu ne-am lovit de replicile părinţilor “Eşti un băiat rău!”, “Eşti o fetiţă obraznică!” ori “Să-ţi fie ruşine!”, în încercarea lor de a combate comportamentele indizerabile?
Psihologii susţin că folosite sistematic, aceste apelative şi ameninţări induc copilului sentimentul de ruşine, de inadecvare, care, odată interiorizate, fac parte din identitatea acestuia.
“Ruşinea este sentimentul profund că sunt inadecvat, că nu merit să fiu iubit, că nu sunt demn de conectare cu ceilalţi. Spre comparaţie, vina este sentimentul că sunt un om bun, acceptabil, dar am făcut ceva greşit. Mai specific, ruşinea spune: <<sunt rău>>, în timp ce vina spune: <<sunt în regulă, dar am făcut ceva rău>>. Ruşinea înseamnă: <<nu merit să fiu iubit>>, iar vina înseamnă: <<merit să fiu iubit, dar am făcut nişte alegeri greşite>>”, Smaranda Stan, psiholog clinician şi psihoterapeut pozitivist.
Ca urmare, precizează ea, este de dorit să diferenţiem copilul de comportamentul său. Astfel, replica "Eşti un băiat rău!" va fi înlocuită cu "Ai greşit lovind copilul acela", în timp ce în loc de "Eşti o fetiţă obraznică", părintele să spună "Nu mi-a plăcut cum i-ai răspuns doamnei educatoare". “Astfel combatem comportamentul, fără a ataca persoana”, subliniază psihologul, adăugând că persoanele cu un sentiment al ruşinii profund au un sistem de valori foarte înalt, greu de atins.
Pentru a diminua din sentimentul de inadecvare, este necesară flexibilizarea acestui sistem de valori.
“Considerând că nu sunt demni să primească iubire, mulţi îşi creează fel de fel de standarde greu de atins. Spre exemplu, îşi spun că vor merita iubire doar dacă slăbesc, dacă vor promova examenul, dacă spun lucruri interesante ori dacă scapă de acneea de pe faţă. Câtă vreme persoanele în cauză nu îşi ating aceste standarde, nu se consideră demni de a fi conectaţi şi rămân în singurătate. Iar atunci când este trăită în singurătate şi în tăcere, ruşinea se expandează, se multiplică în progresie geometrică”, avertizează specialistul.
Persoanele care tind să se critice aspru la cea mai mică greşeală fac parte din clubul larg al celor care cunosc ruşinea îndeaproape. Potrivit psihologilor, replici precum “sunt un fraier” ori “sunt o neîndemânatică”, rostite când spargem o cană, de exemplu, trădează sentimente de inadecvare şi de ruşine în percepţia propriei persoane. Înlocuirea lor cu formularea “sunt o persoană acceptabilă, care a pus cana într-un loc nepotrivit” este o formulă care ne duce spre armonie cu sine.
Psihologul Smaranda Stan consideră că în relaţie cu copiii, o persoană se poate vindeca de ruşine pornind în această călătorie împreună, mai puţin prin discursuri şi mai mult prin propriile fapte: “Degeaba îi spun copilului că o tema nefăcută nu îl transforma într-un elev slab (cum se consideră el), dacă atunci când pierd un concurs de promovare la serviciu nu folosesc aceeaşi metodă, ci dimpotrivă mă critic şi-mi spun fel de fel de cuvinte jignitoare”.
Vă mai recomandăm:
Scapă de gândurile negre: metode prin care îţi redobândeşti optimismul