Cum explică Episcopia Sălajului aspectul „de discotecă“ al sediului şi cine plăteşte pentru asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopia se colorează, la diverse intervale de timp, în roz, verde, albastru, galben şi alte culori

Culorile schimbătoare ale sediului Episcopiei Sălajului, clădire iluminată, de câteva seri, alternativ, în diverse culori ţipătoare, fac parte dintr-un „test“ la capătul căruia conducerea instituţiei ar urma să se decidă asupra unei singure culori.

Sistemul de iluminare arhitecturală în culori a Episcopiei Sălajului, care a atras în ultimele seri mai mulţi curioşi la porţile instituţiei, veniţi să-şi facă poze cu... discoteca (aşa cum i-au spus câţiva ansamblului din faţa ochilor), este, se pare, în teste. Cel puţin asta susţine preotul Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei. "În această perioadă se pregăteşte punerea în funcţiune a sistemului de iluminat arhitectural şi, în fiecare seară, s-au făcut etste. S-a reglat, practic, led-urile care iluminează clădirea", explică el.


Potrivit lui Gârdan, culoarea în care va fi iluminată Episcopia - una singură, se pare - nu a fost încă stabilită. "Sistemul permite iluminarea în aproximativ 12 culori. Nu am putut să stabilim încă acea culoare care pune cel mai bine în valoare clădirea. Din acest motiv, în perioada următoare vor continua testele", spune preotul. El justifică investiţia prin faptul că "peste tot în lumea civilizată, o clădire de importanţă publică este iluminată ca atare". Cât despre sursa de finanţare, care dacă nu a precizat cuantumul ei, spune că reprezintă o donaţie. "Este donaţia unui credincios care doreşte să-şi păstreze anonimatul", a declarat purtătorul de cuvânt.


Anonim sau nu, credinciosul trebuie să fie unul foarte bogat, întrucât un astfel de sistem nu costă deloc puţin.

Citeşte şi Sediul de un milion de euro al Episcopiei Sălajului seamănă cu un curcubeu. Sau cu o discotecă

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO