Cum era văzut Regele Mihai la vârsta majoratului. „Un rege trebue să fie mai întâiu bun soldat şi ca să poată suporta şi greutăţile vieţii milităreşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai I FOTO Arhivă

Un document păstrat în arhiva Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău descrie educaţia aleasă, dar strictă pe care a primit-o Regele Mihai.

Deşi nu este nici datat, nici semnat, documentul ce conţine un discurs rostit în faţa membrilor Străjeriei - organizaţie a tineretului din Regatul României - aparţine, cel mai probabil, profesorului Leontin Ghergariu, directorul Liceului de Stat din Zalău şi comandant al Legiunii de Străjeri din judeţul Sălaj, susţine istoricul Marin Pop. Acesta spune că documentul ar putea data de la începutul lunii noiembrie 1939, la câteva zile după ce Regele Mihai a împlinit 18 ani.

„Ţara are iarăşi serbătoare. Măria Sa Mihaiu Marele voievod de Alba Iulia în zilele trecute a împlinit vârsta de 18 ani. S-au închis în spatele lui porţile copilăriei şi întărit sufleteşte şi trupeşte a intrat în viaţa bărbătească, în câmpul faptelor bărbăteşti”, spune autorul discursului, susţinând că suveranul "a primit o educaţie foarte severă, dar plină de iubire" şi refăcând traseul educaţional al suveranului:

"După ce a terminat şcoala până la anul 1930 a fost înscris la şcoală militară la Mănăstirea Dealului şi de atunci adică de la anul 1930 a purtat uniformă militară. Peste un an a fost înscris la liceul militar din Mediaş ca să înveţe tehnica aeroplanelor. În anii şcolari era elev bun şi a depus cu succes toate examenele pentru câştigarea gradelor militare. Un rege trebue să fie mai întâiu bun soldat şi ca să poată suporta şi greutăţile vieţii milităreşti şi ca să aibă disciplina militară M.S.V.m.V de A. Iulia era crescut în spiritul armatei şi era înaintat pe diferite grade milităreşti conform cunoştinţelor sale pe care le-a arătat la examenele depuse. La anul al 16-lea era promovat la gradul de locotenent. La serbarea aceasta, în prezenţa M.S. Regele Carol al II-lea a depus examenul prescris şi a intrat în şirul locotenenţilor. Au luat parte mai multe personalităţi însemnat din ţară şi din ţările străine. Educaţia Măriei Sale Marelui Voievod M. de A. Iulia se face cu controlareaşi supravegherea M. Sale Regelui Carol II. În anul şcolar acesta va lua bacalaureatul".

Şi programul zilnic al tânărului membru al Casei Regale era unul strict, împărţit între cursuri şi lecţii, potrivit oratorului: "Am cetit că ordinul de zi a Măriei sale este următorul: Dimineaţa de la 8-12,50 şi după masă de la 3-3,50 ia parte la cursurile liceului din Palatul regal; de la 5 – până la 8 se pregăteşte la lecţiile necesare şi săptămânal nu are decât o după masă liberă. Deci este tot atât de ocupat ca şi oricare elev al liceului dându-le exemplu bun la sârguinţa şi la munca serioasă".

Vorbitorul aminteşte, printre altele, şi despre faptul că suveranul era membru al Străjeriei, organizaţia naţională continuatoare a cercetăşiei, creată în 1935 de Regele Carol al II-lea pentru a combate influenţa în creştere a Gărzii de Fier asupra tineretului din România

"Măria Sa M.m.V. de A. Iulia, educat de oamenii cei mai mari ai ţării, astăzi, deja cu cunoştinţele serioase şi cu menirea unui mare bărbat de stat, merge pe calea arătată de însuşi Regele Carol II şi este însoţit de speranţă şi de iubirea sinceră ale popoarelor ţării. Credem că va intra în urma marelui înaintaş al lui Mihaiu Viteazul", se mai arată în finalul discursului.

Mai puteţi citi:

Singurul sălăjean decorat de Regele Mihai. A primit distincţia înaintea lui Tăriceanu şi a lui Victor Ciorbea

Istoric zălăuan, la moartea Reginei Ana: “Familia regală a avut un sfetnic bun în Sălaj: pe Corneliu Coposu”

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor