Cei mai sângeroşi criminali rămaşi neprinşi. Ucigaşul care a luat viaţa a peste 20 de femei într-un singur an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii dintre cei mai periculoşi criminali în serie nu au fost prinşi niciodată FOTO cleveland.com

Aproximativ 150 de persoane cad victime în fiecare an ucigaşilor în serie din Statele Unite, arată statisticile FBI.

Ted Bundy, John Wayne Gacy, Gary Ridgeway sau Dennis Nielsen sunt doar câţiva dintre minţile bolnave care au semănat teroare în rândul populaţiei şi care au ajuns să plătească scump pentru crimele lor odioase. Alţii, însă, nu au fost aduşi niciodată în faţa justiţiei.

Ucigaşul din Atlanta

Acesta a fost un pseudomin acordat unui criminal în serie anonim, care a instalat teroarea în oraşul Atlanta la începutul secolului al XX-lea. Ucigaşul a luat viaţa a peste 20 de femei afro-americane, în 1911 şi 1912. În 28 mai 1911, trupul Bellei Walker, o bucătăreasă afro-americană, a fost găsit la 25 de metri de locuinţa sa din Atlanta; avea gâtul tăiat, iar autorităţile nu aveau niciun indiciu cu privire la autor. A fost prima dintr-un lung şir de crime rămase cu autor necunoscut. Ulterior, un martor descria atacatorul drept "un bărbat negru, înalt şi robust". Ulterior, o altă femeie a fost omorâtă cu brutalitate, fiind descoperită aproape decapitată. Poliţiştii au identificat şase suspecţi, însă cazul nu a fost soluţionat niciodată, iar ucigaşul nu a fost identificat.

Măcelarul nebun din Kingsbury Run

Acestui criminal în serie îi sunt atribuite cel puţin 12 crime comise în zona Cleveland în anii '30. Oficial, asasinul a făcut prima victimă în 1935, când cadavrul decapitat şi castrat al lui Edward Andrassy a fost găsit pe stradă de către doi adolescenţi. O a doua victimă decapitată a fost descoperită în apropiere. În anii ce au urmat, ucigaşul a continuat să curme vieţi, pentru ca în 1939, poliţia să îl aresteze pe Frank Dolezal, suspectat pentru comiterea a două dintre crime; bărbatul a decedat, însă, înainte de a fi judecat.

Scriitorul James Badal, care susţine că a rezolvat misterul Măcelarului nebun, sugerează că autorul acestor odioase crime a fost un bărbat pe nume Francis E. Sweeney, un medic cu probleme psihice.

Călăul din New Orleans

Din mai 1918, până în octombrie 1919, acest criminal în serie a luat cel puţin şapte vieţi şi a rănit alte şapte persoane în oraşul New Orleans. Majoritatea victimelor au fost imigranţi italieni sau persoane italo-americane, mai cu seamă femei, bărbaţii fiind luaţi în vizor doar dacă încercau să îi zădărnicească planurile. Primele victime au fost comerciantul Joseph Maggio şi soţia sa au fost măcelăriţi în propria locuinţă, la faţa locului poliţiştii găsind un topor plin cu sânge.

Unii criminalişti au sugerat că faptele au legătură cu sexul şi că ucigaşul ar fi fost un sadic obsedat de femei. Călăul cu topor nu a fost prins niciodată, iar crimele s-au oprit la fel de misterios precum au început. Identitatea sângerosului infractor a rămas o necunoscută până în zilele noastre, deşi au existat mai mulţi suspecţi.

Citiţi şi:

Cei mai cruzi conducători din istorie. Cine sunt liderii care au ucis cu sânge rece milioane de oameni

Povestea fizicianului genial care a dispărut în mod misterios la doar 32 de ani. Trupul său n-a fost găsit niciodată

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”