Căpuşele au trimis încă 12 persoane la spital. Cel mai tânăr pacient are un an şi patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căpuşele au trimis 12 persoane la spital FOTO Arhivă

12 sălăjeni au ajuns în ultimele zile la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, după ce au fost înţepaţi, în timp ce se aflau la iarbă verde, de căpuşe.

Potrivit informaţiilor primite de la Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, pacienţii veniţi la Urgenţe cu înţepături de căpuşe au vârste cuprinse între un an şi patru luni şi 70 de ani. Niciunul nu a necesitat internarea.


Nu numai căpuşele le-au pus gând rău sălăjenilor în aceste zile libere de Paşti. Alţi nouă semeni de-ai noştri au ajuns la Urgenţe muşcaţi de către cei care se presupun a fi cei mai buni prieteni ai omului – câinii.
N-au fost, în schimb, obişnuitele probleme cauzate de consumul excesiv de alcool sau de bunătăţi de Paşti, numărul celor aduşi în stare de ebrietate fiind chiar mai mic decât de obicei, doi. Nici numărul afecţiunilor digestive nu a fost foarte mare, 23 de sălăjeni având nevoie de ajutorul medicilor pentru a-şi reveni după drobul şi mielul de Paşti.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile