Când scăpăm de caniculă. Vezi ce spun meteorologii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile vor fi ridicate şi în zilele următoare

Canicula instalată de o săptămână nu se dă bătută cu una, cu două. Temperaturile vor continua să fie foarte mari şi în zilele următoare, însă apar şi condiţii de ploaie.

Potrivit prognozei realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, chiar dacă vremea se va răci uşor, în următoarele zile valorile medii ale temperaturilor maxime se vor apropia de 32 de grade Celsius. Cu astfel de valori medii maxime ne vom întâlni azi, 6 iulie, sâmbătă, 7 iulie, duminică, 8 iulie, şi luni, 9 iulie. De marţi, 10 iulie, temperaturile scad cu un grad, ajungând la 31 de grade Celsius, iar miercuri se ajunge la 30. Cu adevărat se răcoreşte abia din 13 - 14 iulie, când temperaturile se stabilizează în jurul valorii de 28 de grade, mscăzând chiar spre o medie de 26 de grade Celsius înspre 17 iunie.

De la începutul săptămânii viitoare ar putea apărea şi ploile. Astfel, începând cu ziua de 9 iulie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere, urmând ca, mai ales în 12 şi 13 iulie instabilitatea atmosferică să fie accentuată. Aversele, însoţite de descărcări electrice, vor putea fi, local, importante cantitativ.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie