Bilanţul minivacanţei de Revelion, în Sălaj: peste 300 de amenzi şi zeci de infracţiuni constatate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au dat sute de amenzi

Pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii sălăjeani au acţionat, în perioada 29 decembrie-2 ianuarie, în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Poliţiştii sălăjeni au intervenit, în minivacanţa de Revelion a 97 de evenimente, majoritatea fiind sesizate prin apelul de urgenţă 112. În urma activităţilor, oamenii legii au constatat 37 de infracţiuni şi au aplicat 360 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 100.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. De asemenea, arată sursa citată, au fost reţinute 15 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

Printre şoferii care s-au ales cu dosare penale în perioada amintită se numără şi un bărbat de 43 de ani din Cehu Silvaniei, oprit în trafic pentru control, în 30 decembrie 2018, în jurul orei 20.30,  în timp ce conducea un autovehicul pe strada Tudor Vladimirescu, din Şimleu Silvaniei. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul este cercetat acum pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Citiţi şi:

Inconştienţa unui tânăr a băgat doi adolescenţi în spital. A dat peste ei cu maşina şi a fugit de la locul accidentului

Minor rănit grav într-un accident provocat de o adolescentă. Şoferiţa începătoare a intrat cu maşina în şanţ

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?