Animale salvate de pompieri de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a mistuit tone de furaje FOTO Arhivă

Din prea multă hărnicie, un gospodar din Valea Hranei şi-a dat foc la şură şi la o bună parte din nutreţul animalelor şi a fost foarte aproape de a-şi arde de vii două dintre animalele din gospodărie.

Incidentul a avut loc ieri după-amiază, în momentul în care proprietarul unei gospodării din Valea Hranei, comuna Zalha, s-a apucat să-şi cureţe prin ogradă, dând foc pănuşilor depozitate lângă o anexă gospodărească. De aici până la extinderea focului la anexă şi la bunurile depozitate aici nu a fost decât un pas. Au ars, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi,  aproximativ o sută de metri pătraţi de acoperiş, trei tone de plante furajere, 700 de kilograme de grâu şi 200 de kilograme de porumb. Din fericire, pompierii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Zalha, care au intervenit pentru stingerea incendiului, au reuşit să salveze cele două animale - un bivol şi un viţel - aflate în anexa în flăcări.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate