Alin Prunean a adus voluntariatul la Zalău

Primul proiect pentru comunitate pe care l-a iniţiat la 20 de ani avea o valoare de două milioane de lei vechi. În prezent are două slujbe, a treia în perspectivă şi conduce o fundaţie.

Spune că a fost prins în naşterea mişcării de voluntariat în Zalău printr-o întâmplare. „Cei de la Pro Vobis, din Cluj, căutau un coordonator la Zalău, dar nu le-a plăcut niciunul din candidaţi şi m-au rugat să mă ocup eu pentru o vreme”, explică Alin Prunean, preşedintele Fundaţiei Agapis.

„Se întâmpla prin 2001 sau 2002”, îşi aminteşte cel care, mai apoi, a devenit directorul Centrului de Voluntariat din Zalău.

De la 200 de lei la 2.500 de dolari

A înfiinţat Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Locală „Agapis” în Ileanda, satul natal, pe când avea 20 de ani. Primul proiect al fundaţiei a fost în 1996 şi era de două milioane de lei vechi.

„Era vorba de un seminar prin care promovam beneficiile tehnicii de calcul, deoarece existau două calculatoare în Ileanda, unul la primărie şi unul la fosta SMA (Secţia de Mecanizare a Agriculturii – n.r.). Nu erau pornite niciodată, de teamă să nu se strice”, povesteşte tânărul. În consecinţă, a adunat la Căminul cultural elevi şi angajaţi de prin firmele şi instituţiile locale pentru o videoproiecţie despre calculator şi internet. „În vremea aceea videoproiectorul era ceva desprins din science-fiction”, explică tânărul din Ileanda.

În anul următor, prinzând curaj, a continuat acest seminar cu un curs de utilizare a calculatorului şi a tehniciii informatice, finanţat de această dată cu 2.500 de dolari de către Fundaţia de Dezvoltare a Euroregiunii Carpatice.

Grevă pentru vizele copiilor

În 1999, a demonstrat că poate să învingă şi procedurile şi birocraţia, pentru un grup de copii şi tineri din Ileanda, care ar fi trebuit să ajungă la Madrid. „Nu ştiam că pentru minori este necesar acordul părinţilor dat în faţa notarului. Astfel că ne-a fost refuzată viza. Am mers la un notar, l-am dus în Ileanda, am făcut documentele şi m-am prezentat la Consulatul Spaniei pentru viză. Am insistat să fiu primit în audienţă, i-am explicat în ardeleneşte consulului care e problema noastră, dar mi-a spus că trebuie să mă reprogramez peste două săptămâni”, rememorează Alin.

Pentru a-i convinge pe cei de la Consulat, s-a aşezat în faţa instituţiei cu un carton pe piept, pe care scria „Greva foamei”, şi nu a plecat până nu au fost aplicate ştampilele. „Copiii aşteptau, cu bagajele făcute şi cu sufletul la gură, să urce în tren”, îşi argumentează el determinarea. Acesta a fost, poate, şi exemplul care l-a făcut să nu se lase bătut şi să meargă mai departe.

Ce-i place

Să creadă în oameni, deşi spune că nu-i place să fie dezamăgit, şi să creadă că ţara aceasta va ajunge cândva la liman. „În traducere liberă, probabil îmi place să mă amăgesc, să fiu naiv”, consideră activistul ONG.

Ce nu-i place

Îl dezamăgeşte toată clasa politică. „Nu pricep deloc impotenţa noastră de a face autostrăzi, de exemplu. Nu pricep de ce trebuie să stai la coadă şi nici anumite reguli absurde, cum ar fi cea prin care îţi aprobare pentru a plăti o taxă instituită de guvern”, explică Alin.

Întrebare şi răspuns

ADS: Care este cel mai îndelungat proiect al fundaţiei?

Alin Prunean: Am început în 1999, la Ileanda. Atunci am plasat, împreună cu Heifer Project, primii porci de rasă unor familii nevoiaşe. Acum avem familii de albine pe Valea Someşului şi 53 de vaci de rasă în comuna Măerişte. Ne axăm pe valorificarea produselor din agricultură. Pentru că toate guvernele de până acum au uitat cu desăvârşire de acest domeniu. N-a existat şi nu există nicio strategie în ceea ce priveşte agricultura.