Alexandru Vizaknai - Sălăjeanul cu aerodrom privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A visat să zboare încă de când avea trei ani, iar în adolescenţă a luat primele lecţii de paraşutism. Astăzi, este singurul sălăjean care şi-a deschis un aerodrom privat de unde porneşte în zbor cu motodeltaplanul.

De la trei ani, Alexandru Vizaknai a visat să zboare şi şi-a dorit atât de mult acest lucru încât, în copilărie, era să-şi rupă picioarele încercând „să zboare” cu umbrela de pe podul casei. La 17 ani a avut parte de primele experienţe „în aer“. „Era prin 1981, iar pe acea vreme se făcea premilitărie. Am avut astfel ocazia să particip la un curs de paraşutism la Cluj. În primul an, am făcut exerciţiile de pe un turn, iar al doilea an am avut parte de primul zbor adevărat, cu un avion Antonov”, îşi aminteşte Alexandru.

Pregătit de cei mai buni

Dar „zburătorul” susţine că paraşutismul nu i-a plăcut, pentru că el prefera să rămână în aer. Aşa că, încă de pe vremea comunismului, Alexandru a zburat, în calitate de pasager, ori de câte ori a avut ocazia şi cu tot felul de aparate.
De abia în urmă cu opt ani şi-a permis să-şi cumpere propriul aparat de zbor. „Am dat aproximativ 8000 de euro pe un motodeltaplan, cumpărat din Eger (Ungaria). Înainte am făcut cursuri de zbor cu Vince Felinc, multiplu campion mondial în competiţiile de zbor cu acest tip de aparate. De atunci zbor aproape în fiecare zi”, mai spune Alexandru Vizaknai.

Aerodrom la marginea satului

Pasiunea pentru zbor a lui Alexandru a fost înţeleasă şi de Emerich Pop, primarul comunei Crasna, satul natal al pilotului. Astfel că, în 2005, Primăria i-a concesionat 1,3 hectare din păşunea comunală, unde Alexandru a amenajat un aerodrom. „Investiţia nu a fost mare deloc. Practic, a trebuit doar să netezesc supafaţa şi să pun iarbă. Hangarul, unde ţin deltaplanul l-am făcut din materiale demontabile, aşa că mi-e greu să apreciez costul final. Odată cu construirea aerodromului, au început să mă viziteze şi colegi din alte zone ale ţării. Astfel, de Zilele Crasnei vin, cu propriile aparate, şi turişti din Bacău, Constanţa sau Sfântu Gheorghe”, declară pilotul.

A zburat deasupra Dubaiului

Prietenia cu piloţii din Ungaria l-a ajutat pe Alexandru Vizaknai să ajungă tocmai în Dubai. „Am fost în ţările arabe, pentru demonstraţii de zbor în două rânduri. În urmă cu trei ani, la Abu Dhabi, cu ocazia Zilei Naţionale a Emiratelor Arabe, şi anul trecut, în Dubai, când prietenii mei din Ungaria au fost angajaţi să lanseze artificii din motodeltaplan, la deschiderea celui mai mare hipodrom din lume”, arată Alexandru.

Profil.

Născut. 5 iunie, 1964, Crasna (Sălaj).
Studii. Liceul Agro Industrial Crasna, Şcoala de Maiştri, instructor auto autorizat din 1984.
Familie. Căsătorit, două fete.

Ce-i place?

Pasionat de tehnică şi de tot ce mişcă pe pământ şi în aer, pilotul susţine că-i place să se documenteze în tot ceea ce ţine de domeniul tehnicii, de la modul de contrucţie a piramidelor egiptene şi până la inventarea roţii. Geografia, astrologia şi chiar meteorologia sunt alte domenii pe care le studiază, deoarece cunoaştere lor este indispensabilă oricărui pilot.

Ce nu-i place?

Alexandru se declară mâhnit de direcţia în care merge actuala societate, de fuga continuă după bani a oamenilor din jurul său şi de deteriorarea relaţiilor interumane. La capitolul „defecte”, pilotul spune că este deranjat de inconsecvenţă şi că nu-i plac oamenii care uită ce au promis sau îşi schimbă opiniile de la o zi la alta.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de costisitor este motodeltaplanorismul?

Deşi multă lume crede că a zbura e un lux, lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rând, un motodeltaplan second hand, dar utilizabil, nu costă mai mult de 5.000 – 6.000 de euro. De aici, depinde de fiecare cât timp îşi doreşte să zboare, pentru că aşa îşi calculează consumul de benzină, ulei şi uzura aparatului.

Familia este de acord cu pasiunea dumneavoastră?

Din fericire, da. Pot spune că suntem o familie de zburători. I-am dus de multe ori cu mine în zboruri deasupra Budapestei, spre exemplu, când mergeam în concedii. Mai mult, fiica mea cea mare, Katinka mi-a urmat pasiunea şi a reuşit să obţină şi premii la concursurile de profil. Anul trecut, a ieşit a noua la Campionatele Europene din Marea Britanie, ca navigator al unui motodeltaplan.


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie