Află aici cum poţi petrece un sejur de vacanţă la preţ de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu  doar 420 de lei, sălăjenii cu vârsta  de până în 35  de ani pot petrece un sejur de vacanţă atât la mare cât şi la munte.  Ofertele sunt valabile prin Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Sălaj.

Peste 4.300 de bilete la mare şi peste 4.700 de bilete la munte, la preţuri  cuprinse între 70 şi 90 de lei pe zi.  Aceasta este oferta  DJTS Sălaj, valabilă până la finalul lunii septembrie pentru sălăjenii cu vârsta de până în 35 de ani. După cum a explicat Csillag Alapar,  consilier- expert în cadrul direcţiei, oferta pe litoral cuprinde staţiunile  Năvodari, Costineşti,  Eforie Nord şi Eforie Sud iar la munte cei interesaţi pot alege locaţii ca: Păltiniş, Predeal, Călimăneşti şi Voineasa. Cazarea pentru un astfel de sejur  este  la hoteluri de două respectiv trei stele, iar preţul  în care sunt incluse trei mese zilnice  este cuprins între  70 şi 90 de lei pe zi. „Preţurile diferă în funcţie  de staţiunea aleasă de solicitant. În cazul în care  solicitările sunt  numeroase, adică un grup de zece persoane, acordăm  gratuitate  la o persoană. 10 plus unul gratis”, a adăugat consilierul DJTS Sălaj. Cei interesaţi de oferte se pot adresa zilnic  la sediul direcţiei, situat  în Piaţa Iuliu Maniu  din municipiu.  

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa