Acuzaţii de fraudă la vot şi fals intelectual după alegerile din 26 mai. Poliţiştii au deschis mai multe dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi Prefectura a transmis că "procesul electoral s-a desfăşurat fără evenimente deosebite în cele 312 secţii de votare din Sălaj", poliţiştii au deschis trei dosare penale după alegerile europarlamentare şi referendumul din 26 mai.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au precizat că în urma alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru justiţie de duminică, 26 mai, au deschis trei dosare penale.

Într-unul din cazuri, oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce membrii Biroului Electoral al unei secţii de votare de la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" din Zalău au plecat cu urna specială fără a fi însoţiţi de pază, aşa cum prevede legea. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea a regimului urnei mobile.

Poliţiştii s-au autosesizat şi în urma unui incident petrecut în comuna Dobrin, unde, în 25 mai, au fost depuse două cereri pentru urna mobilă, însă, cu ocazia deplasării la domiciliul persoanelor, acestea nu au fost găsite acasă. La cererile depuse erau ataşate adeverinţe medicale în care era specificat faptul că persoanele nu sunt transportabile. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de fals intelectual.

La Jibou, oamenii legii au deschis dosar penal pentru fraudă la vot şi neglijenţă în serviciu, după ce un cetăţean străin a votat la o secţie de votare, din comuna Surduc, fără a avea acest drept.
Potrivit IPJ Sălaj, în ziua alegerilor, prin apelul de urgenţă 112 nu au fost sesizate incidente electorale.

Citiţi şi:

Rezultate finale europarlamentare - Sălaj. Alianţa 2020 - 25,3 %, PNL -  24%, UDMR - 20,1%, PSD - 16,2%

UPDATE Prezenţa la vot în judeţul Sălaj la închiderea urnelor. Mai mult de jumătate dintre sălăjeni au votat la europarlamentare

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”